Nobletea de a minti

De cand suntem mici, ai nostri parinti ne invata ca nu e bine sa minti. Este o mentalitate buna, ferma, in jurul careia suntem claditi ca oameni, iar mai tarziu avem sansa de a ajunge persoane integre, sau macar sincere doar cu cei apropiati, singurii care conteaza cu adevarat penntru noi.

Probabil ca primele minciuni asumate sunt cele din scoala cand doamna invatatoare ne intreaba daca ne-am facut tema, iar noi ii spunem ca da, dar ca ne-am uitat caietul acasa. Nu e absolut nimic constructiv sau sanatos in asta insa o facem poate si din cauza ca ni se permite acest lucru, din simplul fapt ca suntem constienti de chestia "Ce mare lucru ca nu am scris o tema?".

Trecand anii peste noi , unii ajungem sa mintim despre lucruri mult mai grave in functie de situatiile cu care ne confruntam. Unii imbratisam ideea ca putem reusi in viata doar prin minciuna si escrocherie, altii ramanem la fel de sinceri ca si la 7 ani cand bunica ne spune ca nu e bine sa minti, indiferent de situatie.

Mai este insa o clasa... Clasa aceea care minte ca sa-si protejeze pe cei apropiati. Aceea este minciuna constructiva daca vrei, minciuna nobila. De fiecare data cand cei dragi te intreaba daca ai nevoie de ceva, daca esti fericit, tu ii minti si le spui ca esti bine, ca totul de ok. Si poate ca nu e... Poate ca ai nevoie de cineva care sa te incurajeze insa, din noblete, nu vrei sa-i mai incurci pe altii cu problemele tale, pentru ca deja au si ei destule. Unii il denumesc drept "Complexul Mesianic", acesta fiind catalogat drept o doctrina proprie cum ca tu trebuie sa ai grija de altii si nu altii de tine, iar primul pas in a deveni acest Mesia este chiar prin a minti ca nu ai nevoie de ajutor. O alta mare noblete in arta de a minti este omisiunea. Toti am facut-o, o facem si o vom mai face... Intrebarea e daca scopul ei este unul altruist sau nu...

Desi foarte multa lume afirma ca intr-o relatie trebuie sa fii suta in suta sincer cu cel de langa tine, eu chiar nu sunt de acord cu asta. Acuzati-ma de ipocrizie, sau de orice vreti voi  insa, intr-o relatie nu trebuie sa fii pe deplin sincer. Daca vrei sa fii acel "Dream boy" pentru tipa la care tii, ei bine trebuie sa te sacrifici. Trebuie sa-ti sacrifici multe placeri nevinovate. De la o simpla barba pe care iti place s-o porti si pana la timpul tau liber( poate nu chiar tot, dar oricum, o buna parte din el), totul este un sacrificiu. Nu exista relatie perfecta in care sa nu fie cel putin un defect al partenerului care sa te scoata din minti. Nu visa la asa ceva...
Exista doar zile in care totul merge perfect, iar pentru ca totul sa mearga perfect e nevoie ca uneori sa minti ca nu vrei sa mergi la meci, ci ca vrei sa stai sa vezi The Notebook. Nu e o minciuna crasa, o minciuna fara gram de adevar, ba din contra... Mintind ca vrei sa stai la film in loc sa mergi la meci este o afirmatie 80% adevarata, iar acel fals de 20%, este chiar nobletea ce-ti perfecteaza statutul de partener ideal, un statut ce-l face mai mult decat fericit pe norocosul/norocoasa de langa tine. Poate ca minti ca nu-ti place ceapa, doar pentru ca vrei s-o saruti toata ziua. Poate ca minti ca te duci sa faci sala, iar tu de fapt stai peste program pentru a-ti duce iubita in concediu in Grecia. Poate-ti minti parintii ca ai bani, desi nu ai, dar stii ca doar asa isi pot cumpara o plasma noua. Poate minti, dar de fapt ajuti...

Peste ani, invatam ca nu tot ce spune bunica este batut in cuie si ca si ea, la randul ei, ne-a mintit cu aceeasi noblete, stiind ca intr-o zi ne va veni de tot mitea la cap si vom putea intelege adevaratul sens al vietii...
Hai sa mintim doar cu noblete... Am deveni favoritii favoritilor lui Dumnezeu.

 Si fac pariu ca Dumnezeu a avut multi favoriti...