Multumesc ca ti-a pasat de mine.

Parchez masina la 5 dimineata. Afara crapa de ziua. Intru in casa. Singur. Ma uit la tablourile mele de pe pereti cu primele poze de la concerte. "Meama, 6 ani...". Asta e tot ce mi-am zis si mi-am deschis cu inelul o bere. Prima din ultimele 15 ore pentru ca am fost sofer, tehnic de scena, hostess, interpret, PR si almost-total failure public speaker la event.

Am inceput ziua cu o dimineata la ora 13:00 pentru ca stiam ce ma asteapta. Mi-am calcat hainele de cantare (not a rockstar yet), am repetat singur piesele mai challenging, am mancat ceva pe fuga si am dat spre sala sa iau instrumentele pentru a merge in J'ai Bistrot. Ajung pe fix, la ora 17:52. Andrei, the new bassman era deja acolo.

Ne apucam de carat tot portbagaju' de la masina lu' taica-miu si se aude din spate "Grea viata de artist". Era B. Munteanu pe bicicleta, cu zambetu' pe buze. Radem, ca era devreme si aveam toata energia. Ne salutam, ne imbratisam inauntru si ne hotaram sa debarasam toata incaperea de concert pentru ca estimam cam 40 de oameni si n-avea rost sa tinem mesele in sala.

Pe la 7 ajunge si Costi, unul din noii nostri sunetisti preferati. Intampinam probleme la probe, le rezolvam, facem glume despre tesa si microfonie pe Fa#. Cantam 3 piese cu sala goala. Totul suna tare si in fata, suntem toti bucurosi ca in sala e lemn si ca in camere cu lemn suna superb. 

Primesc mesaj de la Băză ca nu mai poate ajunge. Ma intristez, dar in acelasi timp imi iau repaus 2 minute sa ma gandesc ca fara el nu s-ar fi putut intampla totul asa. Ii scriu repede ca nu e nicio problema si ca-l iubesc oricum si imi reiau mania organizatorica. Lipseste ceva in tot timpul asta si nu stiu ce.

Ma intalnesc cu mama Andreei care inteleg ca s-a ciondanit nitel la munca pentru a putea fi langa fata ei la lansare. Mergem pe terasa mare si dau peste foarte multa lume. "3 mese maxim au venit si pentru noi" imi zic eu. Apare si sora-mea, in tricou rosu cu trupa. Era muuult mai excited decat mine. Eu ca de obicei reticent, "sper sa iasa bine".  "O cazez" si pe sora-mea si gasca ei in curtea interioara, moment in care dau peste garda veche de prieteni Gabi Furtuna, Andrei Oprea, Kazzy, Rares, Miriam si sigur am ratat pe cineva. Ii intreb mai in gluma, mai in serios, razand, "Nu v-ati plictisit ma sa tot veniti sa ne vedeti?". Kazzy imi zice ca a vazut deja clipul, ca i l-a dat cineva "pe naspa". Feedback-ul e bun, me happy too.

Se face de 9 si incepe concertul. Mergem inauntru si ma gandesc ca lumea de afara nici macar n-o sa stie ca noi cantam inauntru si ca ar fi aiurea sa strigi "BA, SE CANTA IN CASA". Ne asezam pe covorul-scena si vedem cum lumea incepe sa vina. Si vine. Si vine. Si vine. Se umple sufrageria pana la scari, moment in care am simtit ca e prea intim si prea coplesitor, ca nu exista deloc al patrulea zid. Incepem cu Trezire la apel, piesa de care ii era lui Andrei putin frica la repetitii pentru ca avea partile putin sucite. N-a gresit el, am gresit eu. Terminam prima piesa. "Tre' sa le spun ceva" imi zic. Incep sa le multumesc ca au venit si realizez cat de greu o sa fie sa vorbesc orice cu ei astazi pentru ca sunt multi.  Sunt toti tolaniti pe jos sau pe canapea cu ochii la orice fac, la orice gest, la orice nota. Nimeni nu vorbeste in stanga sau in dreapta, toti tac si se uita la noi. Toata lumea zambeste.

Incepem "Numitor comun", apoi il prezint pe Andrei as the "Newcomer". Lumea zambeste, se simte bine, iar eu tot am flash-uri cu cameruta mea de la Campina de 3/3 unde am tras pentru prima data "Trezire la apel" cu chitara dezacordata si toate instrumentele mono, panoramate pe centru. Ma gandesc cum prietenii vechi care au fost in Phoenix Pub acum 6 ani la prima mea cantare de unul singur sunt si astazi langa mine cu zambetul pe buze. Ma gandesc la tooot felul de chestii, dar aleg sa nu le spun pentru ca mai mult ca sigur as putea fi perceput ca un tip foarte arogant care se lauda. Si aleg sa nu povestesc nimic personal, decat intamplari legate de Andreea si de videoclip, aleg sa vorbesc  despre pana de curent electric in urma careia am scris scenariul impreuna cu Ștef, insa, intr-o limba romana de balta, ca niciodata altcandva. La un moment dat, Madalin ia microfonul si cu o coerenta de invidiat explica tuturor ca pe 19 aprilie am sarbatorit 3 lucruri mari pentru sufletul nostru: Andrei a venit in trupa, am facut 1000 de like-uri la pagina si am lansat un nou videoclip.





Cantam piesa dupa piesa si vine finalul. Il anuntam si pe Radu Eremia, ultimul nostru coleg pe care l-am astepteptat sa apara de ani de zile. Ne suim intreaga echipa prezenta pe scena, salutam si ne asezam si noi pe jos in public. Dam play la clip, lumea il vede, aplauda si cere bis(!?). Bis(!?). Cantarea se terminase, am pus clipul in semn de bis, dar lumea inca vrea bis. What the fuck, putina panica. Nu aveam cum sa scapam, moment in care Andrei imi zice "Sunt deschis oricaror provocari". Omul asta a invatat 10 piese in 2 saptamani in conditiile in care intre 9 dimineata si 5 dupa masa avea mainile legate. Ii zic sa cantam piesa din clip pe care normal ca inca n-o repetasem toti pentru ca nu planuisem asa ceva pentru lansare. Andrei se ia dupa noi, noi ne luam dupa el si chiar reusim sa sunam uniform. "Underground la prima" am botezat momentul ulterior, in semn de amuzament.

Intr-un tremurat total de zici ca erau -25 de grade, le multumesc tuturor inca o data ca au venit si ii invit sa mergem pe terasa sa mai vorbim. Imi mai trec emotiile, inca ma gandesc la tot ce a fost in astia 6 ani, insa tot lipseste ceva. Ma pun pe ganduri si-mi dau seama ca nu ma bucur. Ma consum, dar nu ma bucur. Imi dau seama ca in ultimii 6 ani de zile am investit emotional in mine in aproape fiecare zi, dar cumva asta nu m-a facut neaparat fericit. M-au facut sa ma simt mult mai bine cuvintele celor din jur care au apreciat sa ma vada fara niciun filtru, oameni care in loc sa blameze, au apreciat enorm consumul emotional si incoerenta mea oratorica dintre piese.


Aproape toti cei care au participat cumva la tot ce s-a intamplat, au incercat sa ma faca sa ma simt relevant. Nu stiu daca au venit pentru muzica trupei noastre, daca au venit pentru ca au nevoie de imaginea unui prieten care la varsta lor inca nu renunta la un vis din copilarie, daca au venit pur si simplu in ideea de a vedea ceva nou si underrated sau daca au fost târâți de prieteni, dar au venit. Nu stiu care e rostul, nu vad un final al acestei vanitati, insa am inteles ca si eu, trebuie sa incep sa ascult mai mult ce mi se intampla in jur si ce se intampla intr-o ora din viata altor oameni pentru ca efectiv, nu voi fi fericit sacrificandu-mi timpul doar pentru atingerea unor idealuri.

Si asta ti-o zic sincer, dupa 6 ani de ganduri zilnice batand intr-o singura directie.
Mi-l si reamintesc pe Alin Voica, dupa concertul Implant pentru Refuz din Fabrica spunandu-mi ca viata nu este despre scule, boxe, aparatura, mailuri, interviuri, aplauze, ci despre prieteni, dragoste si momente. Incep sa inteleg ca orice sacrificiu, mai devreme sau mai tarziu, isi va lasa amprenta. Abia acum am inteles ca, ca om, trebuie sa ai putina energie ramasa in organism ca sa te si poti bucura de lucrurile bune care ti se intampla.

Am venit la aceasta lansare cu o oboseala acumulata dupa 6 ani de sperante si incercari si din pacate eu nu m-am putut bucura. Nici nu stiu daca mi s-au satisfacut asteptarile, sau mai exact care trebuiau sa fie asteparile, insa am vazut in ochii celorlalti respect, am vazut mandrie fraterna sau regret al absentei si am cam inteles ca proiectul asta va functiona prin prisma unor oameni care vor fi destul de apropiati emotional unii de altii incat sa se intereseze in adevaratul sens al cuvantului unii de ceilalti.

Multumesc ca ti-a pasat de mine,

Singura salvare a Romaniei va deveni o tragedie cu victime politice... (nu instig, citeste tot)

De cand sunt mic, nu mi-am imaginat niciodata ca voi avea alta cetatenie decat cea de roman. Toate alegerile mele au fost in directia de a fi cat mai aproape de casa, de orasul natal, de obiceiurile cu care am copilarit si asa mai departe. Azi, inca nu am tupeu sa plec, emotional sunt foarte legat de foarte multe lucruri, dar ma jur ca ma mai gandesc din cand in cand la Finlanda. Sau Canada. Impreuna cu Micutzu. Glumesc. Finlanda, pentru ca am studiat putin stilul lor de viata si ma regasesc in el.

Vedem cum in strada, an de an, se umple o piata cu oameni nemultumiti, oameni care sunt interesati si de partea tehnica a acestei tari, de modul ei de functionare. Din ce inteleg, s-au facut sondaje si in momentul de fata, in Romania, sunt 3 milioane de oameni care cotizeaza lunar impozitele la stat. In strada sunt aproape 100 000. Asta ar insemna in cel mai bun caz ca 0.03% dintre contribuabili sunt in strada, repet in cel mai bun caz.  Un alt sondaj spune ca si daca s-a face alegeri anticipate, 42% dintre alegatori ar vota acelasi partid care conduce si acum tara.

Cu alte cuvinte, nu prea s-ar schimba nimic...
Ma uit la demersurile opozitiei sa vad ce atitudine are. Si nu gasesc absolut nimic. Opozitia la alegerile parlamentare nici macar nu a venit cu program de guvernare... Opozitia in momentul de fata nu face mai nimic... Si asta pentru ca noul set de legi o ajuta si pe ea la fel de mult cat ii ajuta si pe cei de la putere in momentul asta... Cu alte cuvinte strategia este aceea de a intepa la nivel declarativ actuala guvernare, cam de ochii lumii si atat. Asa se vede de aici de jos de la mine.

Sunt un om care am fost in Colectiv si inca traiesc. Sunt un om care am fost afectat direct de cel mai mare incendiu al generatiilor noastre. Odata cu trecerea anilor observ in privirile celor din jur si chiar si in privirea mea oboseala psihica de a incerca sa mai facem bine in fiecare zi... Observ cum de la atat de mult trai greu si ambiguu, nu mai putem sa ne bucuram mai de nimic. Observ tristetea asta aproape irezolvabila.

Si zic aproabe irezolvabila pentru ca,
Exista un singur lucru ce i-ar putea face pe politicieni sa se aplece si asupra nevoilor comunitatii noastre. Suntem o comunitate care am adoptat o lege antifumat doar dupa ce au murit 64 de oameni. Suntem o comunitate careia i-a pasat de ceea ce se intampla la nivel national, abia dupa ce i-a fost pus in pericol cel mai de pret lucru: divertismentul. Nu sanatatea, nu educatia, ci divertismentul. Cluburile si discotecile. Asta a insemnat pentru noi sa ne ajunga cutitul la os.

Daca se va schimba ceva in modul in care un politician va actiona, va fi abia cand si lui ii va ajunge cutitul la os. De aici de jos de unde privesc eu,  fiecare politician imi pare ca are anumite "bile negre in CV" pentru care risca sa faca puscarie. De cand s-a inventat politica, se stie ca este plina de mizerie si aranjamente pe la spate. Ei acum incearca sa-si inlature aceste bile negre modificand legile. Au facut asta dintotdeauna, insa acum datorita netului sunt mult mai expusi si le e din ce in ce mai greu.

In indolenta lor, ceea ce s-ar putea ei sa nu vada este ca modificarile legilor ii vor afecta negativ si pe ei. In ziua in care o camera de luat vederi nu va mai putea fi considerata proba de dosar, orice violator va putea hartui orice fiica de primar si va putea scapa nevionovat. Daca un politician va fi calcat  cu masia pe trecerea de pietoni de catre un om obisnuit, iar singura dovada ar fi o camera de luat vederi, din nou, inculpatul va scapa nepedepsit. E oribil gandul, stiu, dar fara sa-si dea seama, si-o fac cu mana lor.. Si ma simt un om rau ca am gandit toate astea, dar mi se pare obiectiv...

Sunt ferm convins ca pana cand un politician nu va fi victima unei tragedii, nimic nu se va schimba. In strada nu se iese degeaba, dar in mare parte se iese pentru alinarea durerilor... Si cam atat. Pentru ca realitatea, este cea de la paragraful de mai sus... Cutitul ajuns la os va schimba mentalitatea, nu conflictul sau galagia. Si nu sunt un om care sa incurajeze violenta, dar deep down, cu totii am vazut ce a insemnat revolutia si ce sacrificii a necesitat.

Si de fapt cred ca de asta mi-e frica... De ziua cand voi deveni violent, de ziua in care nu ne vom mai putea abtine si va trebui, contrar principiilor noastre sa apelam la violenta. Niciun copil de politician sau chiar politician nu a suferit drastic pana acum din cauza proastei organizari a puterii in stat. Pana cand acest lucru nu se va schimba, nu cred ca putem spera la vreo imbunatatire considerabila... D-aia multi ne confruntam cu alegerea de a pleca si a ramane, iar cea de a pleca din tara, pe zi ce trece, devine alegerea usoara.

Eu am vazut deja unde duce toata nepasarea si tot haosul si mi se pare ca in situatia de fata, e doar o chestiune de timp pana cand alt efect zdruncinator se va rasfrange asupra noastra... Si iar vom face un pas mic evolutiv, dupa care, cel mai probabil, vom uita din nou....

Probabil ca in final, cand nu va mai fi nimic de furat, vor ramane doar cei mai emotionali si fideli care vor lua totul de la zero. Pana atunci, se va tot trai in stilul asta la noi in tara...

 Din Finlanda, Poets of the fall :)

Promite-ti ca intr-o zi viata ta va fi lipsita de orice neajuns

Vreau sa mi se intample totul. Cat mai curand. Sa am toti banii necesari sa-mi iau tot ce am nevoie pentru a functiona fericit asa cum idealizez eu ca tre' sa traiesti la 25 de ani. Masina, bani cat sa functionez la un nivel la care in caz de forta majora sa nu disper, recunoastere pe plan social, stabil sentimental, bla, bla, bla.

It's not gonna happen. Mos Craciun nu exista...
Intreaba pe oricine vrei tu, mai ales oamenii mai in varsta decat tine, sa vezi ca toata viata lor ori nu le-a pasat foarte mult de situatia in care s-au aflat, ori s-au stresat maxim zi de zi si tot mai au ceva de corectat si rezolvat si pe patul de moarte. Cred ca putin mai fericiti sunt primii.

Mi-am propus atat de multe lucruri a caror rezolvare mi se pare palpabila, insa ma sperie enorm faptul ca nu voi avea timp destul sa le duc la bun sfarsit pe toate pentru ca nu se vor sincroniza deloc. Pentru mine mult timp fericirea asta a insemnat. Sa rezolv chestii, ca sa am motive de bucurie si sa-mi validez munca prin satisfactia lucrurilor intreprinse.

Sunt un om care am gustat din stilul de viata de a munci intens o perioada, dupa care sa ma autopremiez cu o alta perioada de relaxare in care sa ma ocup de suflet. Si mi-a placut mult tot periplul. As vrea sa cred ca asa voi functiona si pe viitor. Acum mi s-a cam terminat perioada de respiro si trebuie s-o iau de la capat. Ma uit spre viitor sa vad cam ce target-uri am, pentru ce ma voi trezi din nou dimineata cand va suna alarma si realizez ca fac asta doar pentru a-mi minimiza neajunsurile scrise in primul paragraf.

Ceea ce ma enerveaza cel mai rau este ca in ambele perioade, atat de sacrificiu cat si de respiro, nu stiu sa ma bucur deloc de viata. In ambele perioade vad partea goala care pe zi ce trece o simt din ce in ce mai apasatoare. Si colo si dincolo. In perioada in care castiga spiritul de sacrificiu am o etapa  de blank total in care ma setez robotic sa fiu genul de workaholic care trebuie sa presteze cat mai bine pentru firma mama pana cand cei din jurul meu ajung sa aiba incredre deplina in mine. Si e cel mai oribil lucru, pentru ca orice domeniu mi-ai da, in afara de muzica, n-o sa ma duc bucuros la munca. O fac ori din maxima nevoie, ori pentru ca am un target financiar ce depinde direct de ceea ce prestez. De partea cealalta neajunsul principal e simplu: grija zilei de maine. Si d-aia cumva pendulam intre a ne alinta sufletul si a ni-l șmirgheli.

Si asta facem marea majoritate zi de zi la birouri. Cu exceptia celor pasionati. Doar ca pasionatii nu cred ca sunt nici macar un sfert din totalitatea celor care merg la birou zi de zi.


Am ferma convingere ca oricarui om i se dau foarte multe obstacole de trecut inainte sa ajunga sa traiasca din pasiunea sa. Mai ales daca a plecat la drum de unul singur. Perioada de newcomer-iat in care nimeni, dar absolut nimeni nu-ti acorda incredere (ba te mai si indruma invers chemarilor sufletului tau),  e horror. Te lupti cu intreaga lume de unul singur si speri ca vine ziua aia in care iti ridici in mana dreapta validarea finala si realizezi si ca ai ajuns un exemplu pentru cei din jur. Si mai si multumesti, daca ai cui. Mereu ai cui.

Si toate astea le faci pentru ca stii ca azi ai neajunsuri.
Insa neajunsurile astea s-ar putea sa fie inchipuite. Nu stiu cata lume a incercat sa se arunce cu capul in gol lasand absolut toate lucrurile la voia intamplarii si concentrandu-se doar pe ceea ce simte cu adevarat ca trebuie sa faca. Control aspura vietii nu are nimeni. Totul se intampla dintr-un haos al conjuncturilor in care ceea ce este esential este sa gandesti cu voce tare, sa spui ceea ce vrei de la viata. Cumva, cei din jur vor intelege in ce domeniu zace tot entuziasmul tau si spiritul de sacrificiu, iar o buna parte din ei s-ar putea sa te si ajute.

Ceea ce totusi trebuie inteles din start e ca niciodata lucrurile nu vor functiona binar: adevarat sau fals. Abia cand vei avea succes vei putea gandi asa pentru ca iti vei putea acorda un raspuns, dar chiar si ala va fi un efect al tuturor evenimentelor haotice care ti s-au intamplat din prima zi in care ai pus piciorul in prag si pana in prezent. Pana in ziua in care iti vei putea analiza binar intregul parcurs, va fi perioada de ceata in care cel mai rau lucru pe care-l poti face e sa stai pe loc. Sa stai pe loc langa neajunsurile tale.  Pentru ca ele zac foarte aproape de tine si nu poti sa vezi mai departe de ele.

Si mai e ceva, ceata e un fenomen care face parte din circuitul apei in natura. Mereu va exista, important e daca il vezi ca pe un capat de tara sau ca pe ceva firesc. D-aia nu prea  mai pot crede ca pot realiza tot ceea ce-mi propun, ca sunt infailibil. E important sa-ti propui mult si sa realizezi cat mai mult din ceea ce ti-ai pus in cap.

Pentru ca intervine lenea.
Am invatat ca lenea face parte din modul nostru de functionare si cateodata este modul organismului de a-ti spune ca ceea ce faci nu-ti este predestinat si ca ar trebui sa faci mai mult din ceea ce nu te doboara mental. Pentru ca nu ai o lene doar cand vine vorba de munca. Ai o lene si de a iesi in oras, de a bea pana ajungi sa mergi in 4 labe, cateodata ti-e lene si sa te mai certi cu cineva si asa mai departe.

Acel "trebuie" care-ti contrazice mereu lenea nu-ti va oferi niciodata starea necesara sa te apuci sau finalmente sa te bucuri de realizarile tale. Vei ajunge sa percepi totul ca pe o serie de lucruri care ti se intampla succesiv si sa nu mai poti analiza frumusetea perspectivei a tot ceea ce ti se intampla. Si e horror. Am fost acolo.

Echilibrul zace-n a-ntelege de ce faci ceea ce nu-ti place pentru ca unele neajunsuri nu merita corectate, cred eu la 25.

Toti suntem datori cu o moarte. Si un Eurovision.

Ma tot uit la clipurile de pe youtube ale lui Dorel si constat ca 2 ani la rand, a intrat in auditiile TV pt Eurovision. Din surse radio-șant am inteles ca initial au fost 72 de concurenti, dupa care au fost triati ramanand 60. Si ghici ce? Dorel al nostru a trecut in primii 60.

PS: El e Dorel:



N-as vrea sa ma autovalidez si sa incep sa judec comicul / tragicul situatiei, ci as vrea sa gasesc un liant intre formatia noastra si situatia de fata. Ba si ma jur ca l-am gasit! Daca an de an ne plangem ca e totul deplorabil, ca vai ce shto' de concurs, ca etc, etc, noi astia care ne laudam ca facem si dregem muzica, de ce nu ne inscriem?

Sunt zeci de trupe care an de an compun EP-uri si care refuza Eurovisionul pentru ca cica e pe pile. Ma intreb ce pile a avut Dorel... Nu cred ca te da nimeni afara pe usa cand intri la sediul Tvr si zici ca esti rocker si vrei sa-ti inscrii piesa. Ca nu treci mai departe de la un punct incolo pentru ca poate nu esti cel mai radio friendly gagiu da, de acord, asta pot sa inteleg, insa for fuck sake, in auditii pe TV tot ajungi aparent. So?

Sa ajungi in auditii pe TV inseamna promovare d-aia buna, adica organica. Cat e ea acolo, un om-doi care chiar vor rezona mai departe cu tine pe termen lung si tot  s-ar putea sa fie mai sanatoasa decat 100 ron bagati in facebook sau youtube.

Pentru ca lumea da like, dar nu urmareste.
Sau e doar o chestie care ni se intampla formatiei noastre? Nu stiu exact, insa e foarte sensibil sa intrebi alte trupe chestia asta, [:))] asa ca o sa o iau ca pe un adevar de neclintit...

In fine. Eu azi m-am bagat la putina supra analiza si am conturat o mica idee. Nu stiu in ce an o sa ciocanim la Tvr, dar sper totusi ca va fi un an in care inca se va tine concursul. Si da, daca e sa mergem, as vrea sa mergem cu filmul nostru, indiferent ca vom fi trimisi acasa din a doua auditie. **Ca pe prima o luam pt ca a luat-o si Dorel, got it? :))**

Acuma sincer,
Am bagat supra-analiza si simt ca ma ambitionez involuntar sa gasesc o impacare satisfacatoare de ambele tabere. Vreau sa fim si soft, dar sa fie si putina coreala spre final. SI tre' sa aiba si 3 minute totul. Ba si sincer, chiar sunt optimist ca gasim solutia!!! Nu stiu ce am azi, cred ca e si de la faptul ca mi-a venit abonamentul la lumina ieftin. In fine, n-are rost sa mai vorbesc in avans ca e absolut inutil..

Concluzia e ca Dorel mi-a dat curaj si mi-a deschis o mica perspectiva. Nu promit nimic, nu-ti arat nimic, dar jur ca am facut ceva azi. Ceva minuscul, dar totusi, ceva.

Poate ca elanul asta de everything is possible e si din cauza ca pe 31 ianuarie, acuma, mergem la Radio Guerrilla si e un vis vechi de 5 ani implinit. Let's focus on that.

Apreciez ca mai citesti si pe aici din cand in cand. Aproape mereu cand deschid postare noua ma simt plictisitor si irelevant si ma intreb de ce naiba mai scriu prostiile astea, insa tu de-a lungul timpului, pari ca ai inteles ca intr-adevar nu scriu pe aici ca sa ma dau mare, ci pentru ca mi-e mai ieftin decat sa merg la psiholog.

Asa ca multzan'! You are a good listener.

Sa fie macar emotie

E ora 3 noaptea si nu pot adormi. Scriu asta aici pentru ca nu am pe cine suna in momentul asta ca sa ma consolez si in acelasi timp sa ma motivez pentru viitor. De la ora 1 pana acum am facut inventarul in ceea ce urmeaza sa achizitionez cu trupa la anul undeva prin mai. Suma totala este de aproape 3000 de euro, undeva la 125 de milioane de lei vechi. Bani pentru studio. Bani care o parte au fost deja sau vor trebui sa fie munciti de mine, pentru ca mami si tati nu isi permit luxul de a ne intretine pana la adanci batraneti ca sa ne urmam noi mofturile.

Sunt bani multi, bani cat pentru o masina destul de noua la mana a doua... Bani cat pentru niste vacante... Bani cat sa-ti schimbi destul de radical dulapul cu haine... Bani cat pentru sute de mii de lucruri care ar putea sa-ti foloseasca direct. Si nici macar nu sunt toti banii... Urmeaza chiria lunara a salii, demersurile financiare de a ne crea o firma pentru tot "moftul" asta, vor urma consumabilele, va urma achizitionarea masinii trupei, va urma schimbarea instrumentelor actuale cu unele si mai bune, va urma, va urma, va urma.  Ceea ce nu va urma este o finalitate.


Jack of all trades.
Suntem un proiect de compozitie. Asa ne-am incapatanat inca de acum 3 ani cand eu si Geo am stabilit ca vrem sa lasam ceva in urma, oricat de mic si de contestabil. De la inceput am pornit cu luciditatea ca nu suntem alesii, ca totul va suna prost in primii ani si bineinteles, am plecat cu consolarea ca nu va fi un job platit. De la inceput am plecat cu sperante retinute si nici azi nu s-a schimbat prea mult starea de angoasa.

Ceea ce s-a schimbat insa, este trecutul.
Total coplesit de cifrele pe care urmeaza "sa le arunc pe geam", ma uit totusi in trecut. Ma uit la liceanul din mine care nu avea nicio treaba cu nimic si doar schimba Sol major cu Do major la gratar cu colegii si se simtea indeajuns de muzician. Ce vremuri faine... Nu-i pasa nimanui ca aveam chitara dezacordata sau ca nu eram in stare sa cant din diafragma. Eram caterinca si ajungea...

 Azi, nu ma mai simt asa caterinca. Azi nu-mi mai doresc deloc sa cant la misto ce vrea sufletul tau atunci cand pun mana pe chitara. Azi i-as cere seriozitate si emotie celui care ieri ma punea sa fiu caterinca. Azi cer cam ce e cel mai greu de la muzica, cu destul de mult tupeu, fara a fi prea pregatit pentru asta. Azi am ajuns sa sper ca intr-o zi membrii formatiei Jack of all trades vor ajunge artisti. Dar doar daca ne sacrificam total fara nicio asteptare. Altfel, vom avea de regretat EXTREM de mult timp pierdut.

Probabilitatea de "a ne-o lua in freza" este destul de mare, dar:
Suntem un proiect care chiar cred ca va ajunge intr-o zi, nu foarte indepartata, sa aiba de toate in propria bucatarie. Productie, compozitie, management si logistica. Nu vor fi cele mai high level, dar nici cele mai mizerabile. Vor fi exact asa cum sugereaza si expresia numelui nostru, care indiferent de ce vor zice toate gurile cunoscatoare din Romania, vor fi indeajuns. Pentru mine cam asa ar arata Raiul pe Pamant... Ar fi visul ala din copilarie implinit exact la varsta la care esti indeajuns de matur incat sa nu te mai poata lua valul si sa ajungi o mizerie de om ulterior.

Singura problema cu tot coltul asta de Rai e ca nu l-as vrea doar pentru mine...
L-as vrea pentru toata lumea. L-as vrea pentru toti cei care au timp liber si aleg sa asculte ceva ce se intampla in jurul lor. L-as vrea atat pentru cel care nu are bani decat de cafea de la tonomat, cat si pentru cel care bea numai de la Starbucks. As vrea ca acest colt de Rai sa-l impartim cu totii pentru ca inca de cand am pus fundatia, singurul lucru care a contat pentru noi a fost emotia primita inapoi de la cei ce ne-au dat o ora din viata lor. Pentru acesti oameni, chiar daca ne sunt oarecum straini, noi incercam sa dam totul atunci cand ii intalnim. Nu-s prea multi. Nu-s nici prea bogati. Da-s un mare lux. Pentru ca nu oricine are marea binecuvantare de a primi ceea ce primim noi de la acei cativa care isi fac timp si pentru Jack of all trades. 

Si stim sigur ca sunt mult mai multi decat credem noi ca sunt, la fel cum eu si Geo am stiut inca de la inceput ca nu vom fi singuri, desi in prima zi ne aveam decat unul pe celalalt. D-aia, pentru absolut fiecare reconfirmare sau confirmare umana noua, toti banii aia de mai sus nu mai au nicio relevanta.

Fundamentele meseriei de muzician constau in a te aseza intr-un colt de strada si a transmite celor din jur emotie, fara sa-ti pese de cat de inteligent este cel din fata ta, fara sa-ti pese ce gusturi si interese are el, fara sa-ti pese cat de underground sau mainstream e el ca si ascultator si fara sa te intereseze cati bani iti va arunca in husa instrumentului tau dupa ce te va asculta. Si chiar simtim ca datorita ego-ului exacerbat si prejudecatilor cultivate de-a lungul anilor in noi insine, ne-am abatut foarte rau de la fundament.

Insa, am vrea sa incercam sa revenim la acest fundament.
Am vrea sa cream acel colt de rai, care mai ieri era la colt de strada, incercand sa ne punem pe noi insine pe tava, cu toate neajunsurile pe care le avem, in speranta ca la final cel care va fi in fata noastra va rade si va plange odata cu noi. N-am vrea sa fim nimic altceva decat niste oameni care iti spun o poveste si la final, daca povestea ti-e cunoscuta, sa ne intelegem din priviri.

D-aia vom vrea mereu sa raspundem la apel, incercand sa facem conjunctura cat mai favorabila. D-aia vom vrea mereu sa cantam pentru oricine, dar nu caterinca ci serios.
Pentru ca incercam sa devenim oameni in toata firea.

Pentru ca de prea mult timp, fundamentul a fost uitat si lumea e din ce in ce mai divizata, iar rolul muzicii este fix la polul opus.

Hope we can really do this.

Cred ca am inteles gresit maturitatea

Dupa aproape un an de zile de "job serios", genul ala de job in care nu sunt catalogat a fi un "d-ala" care n-o sa faca nimic cu viata lui, ma uit in urma si-mi fac autocritica. Ma uit la bani. Ma uit la bani
si-mi dau seama ca am cativa si ca pentru prima data in viata e realizabil aproape orice, importanta fiind asumarea alegerii.

Ca multi altii din aceeasi gloata cu mine mi-am schimbat aproape tot dulapul de haine. Ahtiat dupa adidasi fiind, am strans la incaltari de nu mi se mai deschide usa cand plec dimineata la aceeasi munca din cauza lor. Mi-am cumparat atatea haine incat numai gandul ca va trebui sa le calc la un moment dat pe toate ma sperie teribil.

Ceea ce ma sperie e ca nu am observat cand mi-am umplut camera cu toate astea. Ma sperie ca nu am realizat momentele in care stresat fiind din varii motive, principala fiind munca, am refulat ca un suflet slab ce sunt si mi-am cumparat lucruri de care nu aveam nevoie. Pentru ca pe moment, creierul nostru e atat de prost incat iti spune "Meriti, doar d-aia muncesti".

Si e pacat...
E pacat pentru ca majoritatea am fost crescuti pe ideea de valoare sentimentala. In copilaria noastra aveai 2 seturi de haine bune cu care ieseai in oras cand erau ocazii mai importante si o singura pereche de adidasi pe care incercai s-o pastrezi cat mai mult timp curata. Si nu te simteai sarac. Acum, aproape ca e o adevarata drama daca nu ai si tu o pereche din aceeasi gama de incaltari pe care o au oamenii din jurul tau. Sa nu mai vorbim de intalnirile cu cunostinte pe care nu le-ai mai vazut de 4-5 ani si acel banal "Ce mai faci?" se transforma intr-un adevarat concurs de: Cine s-a realizat mai bine in viata....

Si ma sperii din nou.
Ma uit la vis si la stadiul lui si ma frustrez. Imi dau seama ca am investit in el si am economisit pentru el, insa as fi putut face mult mai mult. Azi as fi putut fi mai prost imbracat, dar mai aproape de libertatea de a nu mai trebui sa merg in fiecare dimineata cu capul plecat, urcand scarile de la vreo statie de metrou in rand cu alte mii de oameni la fel de condamnati ca si mine. Am ales, la fel ca turma, sa pastrez echilibrul(care numai echilibru nu e) intre ce-mi doresc eu si ce asteptari are lumea de la mine.

N-am cum sa nu observ ca intru in acea cursa proasta(denumita cu o falsitate crasa de toata lumea maturitate) in care niciodata nu-ti ajunge ceea ce ai. Azi strangi sa-ti iei haine, maine mobila, poimaine masina. Si-ti iei o coaja de Logan la mana a 3-a cu 1500 de euro ca peste 2-3 ani sa vrei s-o schimbi deja cu un Volkswagen/BMW pe care sa-l schimbi peste alti 2-3 ani cu un Rover/Mercedes. SI tot asa, pana cand mori, nu pana cand vei fi cu adevarat satisfacut.

 N-ai cum sa nu observi ca mergand zi de zi in acelasi loc acumulezi frustrari, drept pentru care vei incepe sa crezi ca meriti si mai multi bani pt  ca e un sacrificiu din ce in ce mai mare pentru tine sa faci acelasi lucru zilnic. Si ajungi sa crezi ca ar trebui sa fii platit si mai bine, cand de fapt totul ar trebui sa fie dictat de pasiunea de a face acel lucru. Si numai pasiune nu e. E doar o cursa de la un salariu la altul in care tot ce faci e sa tii pasul. Pacat ca nu te chinui sa tii pasul cu tine, sa faci ceea ce ar trebui sa faci pentru tine, ci tii pasul pentru a nu ramane in urma cu tot ceea ce fac cei din jurul tau plus 10% din ceea ce chiar iti doresti si tu cu adevarat.

Ma uit in jur si vad cum lumea la varsta mea, abia iesita de pe bancile facultatii, face deja copii si se ingroapa in primul job iesit in cale. Incep sa creasca acel copil intr-o goana totala dupa bani in care primordial le este refrenul "Ce stii tu, eu am guri de hranit". Oare ce vor intelege copiii aceia? Oare ce putere a exemplului or sa poata avea colegii mei de generatie cand toata viata lor vor alerga dupa bani  incercand sa livreze cat mai mult posibil pentru familiile lor? Inteleg ca pentru meseria de parinte nu esti niciodata pregatit, insa nu ar trebui ca mai intai sa-ti faci situatia controlabila ca abia dupa aceea sa te arunci la asemenea responsabilitate? Pentru ca un copil nu inseamna doar o gura in plus de hranit, ci aducerea pe lume a unei noi constiinte care prin intelepciunea proprie sa faca o diferenta pentru cei din jur. Stiu. Copiii se fac din dragoste, insa nu cumva, mai conteaza si alte aspecte in afara de asta? Nu cumva conteaza si rezolutiile de viitor ale acestuia. Oare chiar mai suntem pregatiti realist vorbind, ca generatia noastra care sare din chirie in chirie sa se arunce la asemenea responsabilitate? Si oare generatia asta o face pentru ca asa simte, sau e din nou aceeasi presiune proasta a maturitatii false ca asta inseamna cu adevarat viata?

Poate sunt eu naiv... Dar totusi, ce inseamna maturitatea asta? Chiar e numai chin si sacrificiu? Chiar trebuie sa fie o gaura neagra care sa-ti absoarba orice urma de timp liber si placere proprie? Chiar e egoism cand investesti doar in linistea ta interioara? De ce a devenit atat de gresit sa nu mai poti sa tii pasul cu societatea?  De ce e toata turma asta atat de matura, iar cand mai apare cate unul care e multumit de conditia lui imediat e etichetat drept un imatur plafonat care nu face nimic cu viata lui?

O sa aflu peste ani...

Mai putin despre orgoliu si mai mult despre muzica

Fiecare muzician care a trait si care va trai pe Pamant a cautat si va cauta sa ofere acel total. Va cauta sa livreze acel total care sa placa absolut tuturor, care sa faca pielea de gaina absolut fiecarui ascultator in parte, compunand si filtrand totul prin propria lui constiinta si impartasind-o publicului larg. Pentru ca muzicianul asta face. Incearca sa fie o oglinda a propriilor sentimente pe care incearca sa le reflecte catre ascultator.

Numai ca muzica e facuta de om, iar omul in imperfectiunea lui niciodata nu va atinge acest total. Dar va cauta. Va cauta mereu in interior. In aceasta cautare, de multe ori se vor naste idei exceptionale care vor ramane peste ani si care la un moment dat, puse cap la cap langa alte idei exceptionale, vor forma exact acel total pe care fiecare muzician il cauta, fara sa-si dea seama ca el, in conditia lui minuscula, e doar o bucata mult prea mica din acest angrenaj. Muzica inseamna Queen, Limp Bizkit, NWA, Goran Bregovic, BB King, Godsmack &  all the rest of the world, dar nu va insemna niciodata doar Queen, sau doar Limp Bizkit, sau doar, sau doar, sau doar... Sau doar Rock, sau doar Jazz, sau doar manele.

D-aia, in finalul ultimului act al omenirii, muzica va fi completa. Pentru ca adunata din bucati, mai mici sau mai mari, ea va reprezenta exact intreaga existenta umana. Pentru ca muzica asta face, probabil ca asta este rostul ei. Muzica variaza atat de mult si are atat de multe forme incat, in acelasi timp, poate alina pustiul de 15 ani debusolat care nu stie pe ce lume traieste si tot ea poate si distra la fel de bine betivul din sant plafonat in propria-si existenta.

Nu e vorba de monopolul unui stil anume.
Nu e vorba doar de marketing. Nu e vorba de genialitate vs impertinenta. E vorba de un total pe care nu poti sa-l negi. E vorba de acel manelism de 1% dintr-un rocker sau de acea placere vinovata a oricaruia. Placere vinovata.... Un mare bullshit.  Din momentul in care incepi sa asculti muzica si s-o intelegi, ar trebui sa-ti dai seama ca nu o vei putea intelege niciodata in totalitate. Si poti alege ignoranta orgoliului prin care sa consideri ca doar ceea ce cunosti este bun, sau poti incerca sa privesti din perspectiva chiar daca este extrem, extrem de greu de acceptat ca pana la acel moment, da, ai fost un snob. Dar chiar si asa, asta este frumusetea muzicii.

Pentru ca fara aceste elemente contradictorii muzica ar fi doar un obiect.
Si cateodata devine un obiect. Devine un obiect atunci cand o masori in like-uri, sau o confunzi cu o scena care te ridica la un metru deasupra oamenilor din fata ta pe care incepi sa-i tratezi cu un aer superior. Cam atunci e momentul cand nu meriti muzica deloc. Pentru ca in acel moment nu mai esti o oglinda ce reflecta sentimente catre public, ci o gaura neagra care doar secatuieste energiile din jur ca sa-si alimenteze un ego extrem de nesimnificativ comparativ cu ceea ce inseamna muzica.

D-aia, karmic, impostorii sunt si vor fi  mereu scosi din cursa.
D-aia dreptatea va veni la final si toata lumea va fi impacata.

Cinci ani de Aeon Blank. Speranta de maine a oamenilor mici care fac lucruri mari.

Vin de la concertul aniversar Aeon Blank a 5 ani de existenta. 5 ani si doua albume. 29 de piese in total. Enorm de multa munca. O rata buna de compozitie este cam de 3-4 piese pe an, iar ei au depasit-o "putin". Cam asa se vede raportat cu trupele de afara.

Pe 5 mai, Aeon Blank a serbat 5 ani de existenta. Normal ca s-a lasat cu emotii si chiar un inceput de lacrimi din partea lui Mircea Becherescu si a lui Emil Luca pentru ca trupa a atins o borna nu doar temporala, ci si profesionala. Acum 5 ani Emil a infiintat un proiect Aeon Blank al caror componenti s-au tot schimbat, insa toti fostii membrii au ramas in relatii bune cu actuala trupa. Asa cum e normal.  Dupa multe schimbari de componenta, probabil ca Mircea(venit in trupa din 2012) si Emil s-au gandit o clipa-doua ca n-au alt orizont in afara de cel al abandonului. 

Dar n-au ales asta. Au strans randurile si au continuat in doi crezand cu adevarat si in albumul doi: Dark waters. Un album inregistrat in vechea formula care suna profi si care are 12 piese. Munca depusa a atras atentia celorlalti membrii in mai putin de o luna si jumatate (Radu, Adi si Zory) care azi completeaza Aeon Blank.

Si gata cu nota jurnalistica pt ca nu asta e scopul acestei postari.
Sa revenim la lacrimi...

M-am uitat pe fetele celor doi lideri de trupa si i-am simtit impliniti in adevaratul sens al cuvantului. I-am vazut lacrimand de fericire pentru ca din nimic, au reusit sa faca un lucru veridic, fara niciun fel de compromis. Pentru tine, tu cel care probabil nu ai cantat niciodata, este putin mai greu sa intelegi ca oamenii astia au plecat la drum doar cu Visul, fara niciun fel de resursa care sa-i ajute sa ajunga azi aici dupa 5 ani si sa stranga destul public in aceeasi zi in care in centrul vechi se punea in scena un Acoustic All-star al muzicii alternative. Regret si nu regret ca n-am ajuns la el.

Incearca sa faci un exercitiu de imaginatie si sa te gandesti ca nu mami si tati le-au cumparat instrumente Gibson, Fender, Warwick si Macbook acestor oameni, ci ei singuri, cu mari sacrificii au investit in Vis de la zero. Ba mai mult, au trebuit sa se lupte si cu constantele nesigurante proprii sau cu pareri de la oameni din afara care le cantau acelasi refren: "Lasa-te ca tu nu esti Xulescu, esti doar un baiat obisnuit ". D-aia Mircea si Emil au lacrimat de fericire si eu, personal, m-am bucurat extrem de mult in momentele alea pentru ei. Si m-am bucurat fara niciun fel de interes. Pentru ca nu-i cunosc aproape deloc in viata de zi cu zi, nu stiu si nu ma intereseaza ce masini conduc, daca stau in penthouse sau in chirie, sau cat costa hainele de pe ei.

Muzical, m-au umplut de respect si asta e tot ce trebuie sa conteze.

Azi, Aeon Blank a facut 5 ani. Si va participa la un concurs pentru a canta la Sziget la vara. Da. Trupa asta vrea sa treaca la urmatorul nivel pentru ca are tot potentialul sa faca asta. Pentru ca niste oameni obisnuiti, si-au depasit conditia intr-o tara care poate nu e cea mai prielnica pentru a duce la o finalitate un album sau a te exprima ca artist, iar acum au sansa de a iesi din tara cu muzica lor. Iar noi trebuie sa le tinem pumnii pentru ca MERITA.

Pentru ca daca vrei sa intelegi cu adevarat realitatea, problema sta cam in felul urmator. Cand am ajuns in fabrica m-am salutat cu unul din membrii si mi-a spus ca apreciaza foarte tare ca am venit la concert. Pentru ca in momentul in care Sticks and stones urcau pe scena, abia-abia un sfert de sala era plina. Si gandul sumbru ca va fi putina lume plutea in aer. Pentru ca desi a fost anuntat programul, lumea s-a adunat abia pe parcurs. Si e pacat, pentru ca si Sticks and stones si Between Colors au sunat ZID(si asta nu doar pentru ca e Hertzu meserias). Intrebarea care ramane e ca daca tot platesti bilet, de ce nu faci in asa fel incat sa primesti muzica de toti banii? Da' faptu' ca lumea vine la concerte doar pentru headlineri este cu totul alt subiect... Pacat de trupele noi. Pentru ca muncesc poate la fel de mult ca si cele consacrate...

Si revenind la o idee anterioara:

Da, pentru mine multe trupe romanesti fac arta. Aeon Blank face arta. Pentru ca imi transmite ceva. Si ar fi bine ca si tu, cel care citesti asta, sa intelegi importanta unui concert. Sa intelegi ca a merge la un concert este la fel de important ca si cititul unei carti. Pentru ca o parte din ele au si esenta, nu doar te distreaza. Iar tu, in parcursul existentei tale ai nevoie de cat mai multa esenta pentru ca altfel esti un viu mort :)

La multi ani Aeon Blank, multa forta de munca in continuare si multumim pentru tot!

Introvertitii si depresivii. Oameni cu fleacuri d-astea...

N-am mai scris pe blogul asta din motive clare. Nu sunt blogger, nu fac niciun leu din ce citesti tu aici si nici n-am vrut sa profit de meschina oportunitate ivita ca sa traiesc din asta. Daca blogul asta ar fi crescut de la zero si in pasi normali, poate m-as mai fi gandit la un moment dat, insa acum chiar nu mai e si n-o sa fie cazul de asa ceva.
Am zis totusi sa ajut in continuare, in felul meu saracacios, asa cum poate am ajutat si altadata cand am informat cativa oameni despre un incendiu. Azi... mi-ar placea sa ma intorc la acei unici pe care ii aveam inainte de respectivul episod,  unici care din cine stie ce motive citeau ce scriam eu pe aici. (PS: unic= adresa IP a carei accesare de postare se contorizeaza o singura data. Nu e vorba de termenul unic din dex care poate insemna original, singular. Ma rog... banuiesc ca stiai asta deja, deci scuze ca ti-am insultat inteligenta.)

Ok. Let's cut it to the chase.
Cred ca suntem multi. Suntem multi astia care am avea multe de comunicat, dar niciodata nu ni se pare ca gasim persoane potrivite cu care sa vorbim. D-aia de exemplu eu scriu asta aici. Asa lupt eu cu chestia asta, in speranta ca si tu poate intelegi exact ce vreau sa zic si poate la final n-o sa te mai simti atat de inadaptat si exclus.

Traiesti si traiesc niste vremuri in care fiecare se pierde foarte usor in multime. Daca arati ca un lumbersexual, clar esti snob. Daca ai BMW, clar esti un cocalar, iar daca nu ai nicio haina de firma pe tine, clar esti un sarac ce abia isi duce viata de pe o zi pe alta(eu de exemplu ma simt din categoria 3). Desi fiecare om are ideologia lui, mai bogata sau mai saraca dupa caz, cumva nu mai apuca niciodata sa si-o expuna pentru ca s-au format aceste sabloane de ideologii artificiale. Aceste sabloane care impart multimea in clase sociale, desi poate ca adevarul e cu totul altul, un adevar frumos si revelator, dar care necesita multa comunicare. O comunicare in urma careia se poate intelege ca lumbersexualul e doar un suflet ratacit care vrea sa apartina si el vreunui grup si nereusind sa faca asta se da dupa curentul modei, sau ca soferul de BMW chiar apreciaza mecanica auto nemteasca si nu isi cumpara respectiva masina doar pentru ca da bine la femei. Sau poate ca aceste etichetele sunt total veridice, insa pana nu comunici, nu prea ar trebui sa ai dreptul sa crezi asta.

Si uite asa, fie ca vrei fie sau nu, fiecare ajungem sa avem o eticheta.
O eticheta care intr-un mod sau altul ne frustreaza. O eticheta careia nu mai ai ce sa-i faci decat s-o ignori si sa te inchizi in tine educandu-te ca nu trebuie sa-ti pese. Si ghici ce? Asta e reteta pentru a deveni introvertit.

Devenind introvertit, astepti sa apara persoanele in jurul carora sa te poti exprima liber, persoanele carora chiar le pasa de existenta ta. Insa o zi are 24 de ore si la fel ca si tine, fiecare are problemele lui si uite asa, ajungeti sa va comunicati trairile cel mult doar pe jumatate. Si desi comunicarea asta reprezinta ceva, nu e indeajuns incat sa te bucuri cu adevarat de propria-ti piele, sa simti ca viata ta are vreo noima si chiar merita traita. Si uite cum, fara sa-ti dai seama, s-a instaurat peste tine depresia. Boala secolului nostru(da stiu, ce cliseu), care nu e neaparat letala, insa te pasivizeaza in asemenea hal incat simti ca e echivalenta cu o coma de orice natura. Pentru ca desi fizic ai putea fi in stare sa faci totul, nu realizezi nimic. Absolut nimic...

Si ceri ajutor. Iar  acest ajutor in cel mai fericit caz este o familie intelegatoare. Sau daca nu-ti permiti acest lux, apelezi la un psiholog. Un psiholog cu un pret fix care poate sau nu sa se prefaca indeajuns de mult ca ii pasa de tine. Iar atunci vezi cat de limitati suntem ca oameni.
Atunci vezi limita in ceea ce inseamna apropierea dintre noi. Atunci vezi ca desi tu esti un om care e cu totul diferit de cum il percepe lumea, cumva percepi lumea exact in aceeasi maniera in care ea te percepe pe tine. Percepi lumea din jurul tau punand etichete si tratand oamenii cu aceeasi recalcitranta si superficialitate cu care te trateaza si ei pe tine. Si nu faci asta pentru ca esti un om rau, ci pur si simplu pentru ca abia ai timp de problemele tale, daramite de ale celorlalti.

Insa nu esti singur, ba chiar fiecare individ sufera de exact aceeasi problema, doar ca in alta maniera si in alt context.
Si-atunci raspunsul ar fi comunicarea fara pejudecati. Dar problema e ca nu poti sa-ntrebi orice om de langa tine "Salut, care e cea mai mare frustrare a ta?" iar el sa-ti raspunda in secunda doi "Cred ca nu am destula incredere in mine" sau "Sunt mult prea dur cu mine", care hai, recunoaste, sunt cele mai cunoscute refrene in ceea ce ne priveste autocritica.


PS pentru hater-ul din tine: Da, stiu, iar a scris bloggeru' P12D11 despre viata...
Da' poate te concentrezi la ce citesti si devenim prieteni.

Draga Mass-Media, daca vrei sa arati ca iti pasa cu adevarat, astept sa difuzezi si trupe underground de acum inainte

Draga Mass-Media,

A trecut mai bine de o luna de cand retraiesc perioada anilor 2000, ani in care pe tv nu ascultai numai muzica pop, pe ici pe colo fiind infiltrate si cate o formatie ceva mai nonconformista precum Vita de vie, Coma, Dagga sau Omul cu sobolani. In ultima luna nu a putut decat sa-mi creasca inima cand tu, prin intermediul oamenilor pusi de tine care ani de zile ne-au ignorat, ti-ai aplecat privirea asupra acestui cult, cultul muzicii underground. Am retrait o parte din perioada AtomicTv.




Mi-a crescut inima cand am auzit intr-un reportaj tv ca Adi Despot este in sfarsit considerat un "om al cetatii", un om "modest si retinut" care "se manifesta prin muzica si gesturi simple, dar puternice, care patrund in suflete si misca comunitati". In sfarsit. In sfarsit ai aratat receptivitatea pe care multi o asteptam demult in ceea ce-l privea, pentru ca eticheta principala pe care tu, Mass-Media, i-ai dat-o de-a lungul anilor a fost aceea de golan care raspunde tendentios la intrebarea "Cate trupe canta in seara asta?" fara sa te intrebi de ce a facut asta, care era substratul."




De bine aici,

http://stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61743795&section=3&video_section_id



Din pacate, de rau aici,

Revenind, 

Incendiul s-a stins. De dragul vremurilor bune sper din toata inima ca bilantul decedatilor sa se opreasca si sa auzim doar vesti bune despre toti ranitii care inca sunt in spitale. O alta intrebare ce trebuie pusa este "Ce am invatat din asta?" Daca tu, Mass-Media, vrei sa ne arati ca ai invatat ceva din toata tragedia asta, si vrei sa ajuti cu adevarat muzica asa cum chiar ai facut-o luna asta, te rog apleaca-te si asupra miscarii muzicale underground. Sunt trupe risipite in toata Romania, pe care nici macar nu ai avea cum sa le asculti pe toate intr-un an daca ai vedea zilnic cate un concert... Mi-e dor de vremurile cand de bine de rau, duminica la orele 17:00 "mai aruncai" si cate o emisiune in care promovai muzica live, emisiune precum "Timpul chitarelor" sau "Autostrada Tvr". Erau niste emisiuni care fie ca-ti place sau nu, creau diversitate muzicala si automat concurenta in ceea ce insemna calitate compozitionala. 

De dragul echilibrului, eu un ascultator de rock, iti spun fara nicio jena ca nu m-ar mai deranja absolut deloc daca ar exista emisiuni de muzica underground ziua, iar la miezul noptii, in talk-show-uri, ti-ai chema in continuare cantaretii de manele ca sa vorbeasca intre ei. Iti spun sincer, ca nu m-ar mai deranja deloc. Am fi fiecare in zeama lui, fiecare cu publicul lui. Pentru ca Rock-ul si Rap-ul chiar au public, dovada festivalurile anuale din tara.

Sunt sigur ca daca vrei, poti gasi resursele necesare sa realizezi macar o emisiune, la macar un post tv national. Stiu ca pentru multi moderatori si producatori, acest format de emisiune poate parea cel putin plictisitor sau lipsit de orice fel de interes, dar cu ce te incruca "sa mai arunci cate o emisiune" de genul asta timp de o ora, o data pe saptamana, la o ora la care rating-ul este foarte scazut? Iti spun cu mana pe inima ca daca ai vrea cu adevarat asta, ai putea realiza asta, iar eu iti stau la dispozitie oricand sa ajut pentru asa ceva de la montat aparatura si utilizarea ei, pana la moderarea emisiunii si contactarea formatiilor. Da. Vreau sa schimb cu adevarat ceva, in urma acestei tragedii.

Stiu, imi vei spune ca exista deja Alternative Hour cu Hefe si-ti voi raspunde ca nu este indeajuns. Iti voi raspunde ca Music Channel la nivel de Romania are aceeasi putere precum Animal Planet sau National Geographic. E nevoie de mai mult, si nu din partea lui Hefe care de ani de zile face orice sa tina steagul sus cu cate o emisiune de radio sau tv, ci din partea ta care ai putea oferi mai multa diversitate pe posturile fruntase pentru telespectatorul care in proportie de 80% consuma orice ii oferi.


Eu vreau doar sa ajut, nu vreau sa mai critic...

Deja, ti-am facut o mica lista din capul meu, cu trupe din Romania care ar putea lua parte intr-o astfel de emisiune. Sunt trupe romanesti a caror activitate le-o urmaresc aproape zilnic si chiar cred ca au ceva de spus in domeniul muzicii. Daca tu, Mass-Media, vei asculta aceste formatii si vei constata ca exista ritualuri satanice in materialele prezentate, insamna ca intr-adevar eu m-am dezaxat total.

Aici ti-am lasat lista unor trupe Underground, din RO sau de peste Prut, care activeaza in prezent si viseaza la o lume mai buna, o lume ce tu le-o poti schimba intr-o proportie foarte mare. Am scris si judetul din care provin, plus link direct la paginile de facebook, tocmai pentru a le putea gasi mai usor:

Vita de vie(B) 

Alternosfera(Chisinau Rep. Moldova)

Luna Amara(CJ)

Subcarpati(B)

Coma(B)

Omul cu Sobolani(B)

Zdob si Zdub(Chisinau Rep. Moldova)

Days of Confusion(B)

Pinholes(IS)

Firma(B)

Kumm(CJ)

Theory of mind(CJ)

Implant pentru refuz(TM)

I'm the trip(SB)

The purple Dandies(B)

Ska-nk(MM)

E.M.I.L.(B)

The Kryptonite Sparks(BT)

Pistol cu capse(B)

Harlequin_Jack(B)

Byron(B)

Alexandrina Hristov(Chisinau)

Robin and the Backstabbers(B)

Cargo(TM)

Golan(B)

Velosonics(B)

Cred ca sunt Extraterestru(B)

Recycle bin(B)

Lights Out(CJ)

F.A.N.(BV)

Roadkillsoda(B)

Wooldozer(B)

Changing Skins(B)
Blue Nipple Boy(B)
Trooper(DB)

...Si multe multe alte trupe pe care imi cer scuze ca nu mi le amintesc, sau nu le-am ascultat inca. Sa nu mai vorbim de muzica Rap care si ea face parte exact din acelasi curent si nici ea nu se bucura de expunere. Eu zic ca putem vorbi de ceva serios si organizat aici, daca vrem desigur. 

Daca nu, Thom Yorke face tumbe prin casa si stie...

Haideti in strada. Spuneti stop invaziei de pareri personale.

DE DRAGUL CORECTITUDINII SI ECHILIBRULUI, VA ROG SA NU MAI URMARITI EMISIUNI TV IN AFARA DE BULETINELE DE STIRI. SUNT SINGURELE EMISIUNI CU CARACTER STRICT INFORMATIV, SINGURELE EMISII CARE INCA INCEARCA SA-SI PASTREZE ECHIDISTANTA JURNALISTICA.


Oricat de buna ar fi o parere personala, aceasta nu trebuie sa fie facuta publica de catre orice om care apare la tv din varii motive, nu acesta este rolul jurnalismului. Rolul jurnalismului este acela de a informa lumea si de a lasa cetateanul sa decida, nu de a crea persoane publice care sa devina ulterior formatori de opinii.

Am fost chemat zilele acestea la o multime de emisiuni pentru a-mi da cu parerea cine sunt vinovatii. Nu sunt in masura sa fac asta si nici majoritatea domniilor de la tv nu sunt in masura sa faca asta. La fel ca marea masa a populatiei Romaniei, nici eu nu cunosc in detaliu intreg sistemul, insa cunosc un singur lucru... Atunci cand instinctul iti spune ca faci ceva rau, sau ca cineva face ceva rau, inseamna ca ceva din tine trage un semnal de alarma. Si toti simtim acest semnal de alarma. Haideti sa nu ne mai fie frica, haideti afara pentru ca intreg organismul nostru ne-o cere.

Deja au inceput regiile tv, deja au inceput musamalizarile, deja au inceput executiile publice ale unor oameni momentan nevinovati. Urmariti doar buletinele de stiri. Sunt singurele care spun acelasi lucru, indiferent de sigla postului tv. Urmariti-le pe cat posibil pe toate, faceti o mediere si cam asa va veti apropia cat se poate de mult de adevar. Lasati in urma emisiunile de divertisment, pamflet si talk-show. Aceste emisiuni sunt extrem de suspecte si pasibile de a incerca sa blameze partidul politic opus celui ce intretine din umbra respectivele emisiuni.


Uniti Salvam Toata Romania! Iesiti in strada si strigati-va nemultumirile. Liderii si bazele schimbarii vor aparea natural. Si eu la fel ca si tine, astept oamenii/omul care detin(e) solutia. Probabil ca mai este doar o chestiune de timp pana cand mentalitatea romaneasca va incepe sa evolueze.



- Alex Teodorescu, un baiat care se plimba cu prietenii.

Comunicat final

Prin intermediul acestei postari, doresc sa rog toti oamenii care activeaza momentan in presa sa inceteze a mai incerca sa ma contacteze in vederea unei noi aparitii tv / radio. Consider ca am spus tot ce aveam de spus, atat prin postarea de pe blog cat si prin aparitiile tv.

Doresc sa raman un simplu martor al acestui incident si nu o vedeta de moment rasarita conjunctural in urma unei catastrofe de proportii. Va rog pe toti cei care cititi acest mesaj sa intelegeti ca, la fel ca si dumneavoastra, si eu calatoresc zilnic cu metroul si nu doresc ca orice strain sa ma poata recunoaste cu atat de mare usurinta, reamintindu-mi ulterior imagini pe care cu totii am vrea sa le uitam cat mai curand posibil...

Va multumesc pentru intelegere si pentru faptul ca imi respectati intimitatea personala.

Toate gandurile bune sa se indrepte catre toti cei care sufera in acest moment in urma tragediei si sincere condoleante familiilor persoanelor decedate!

-Alex Teodorescu

Cum m-a ocolit moartea pe 30 octombrie, Clubul Colectiv Bucuresti

Scriu asta pentru ca nu pot dormi, pentru ca in noaptea asta am simtit ca traiesc o invazie de oameni arsi din cap pana in picioare, fara par ramas pe cap, cerand ajutor si apa.  Oameni plangand in hohote si strigand "Unde e Alina, unde a ramas Alina?". Aud si acum in timpan oameni care strigau "Unde pula mea sunt pompierii, au trecut 15 minute de cand am dat telefon". Vad mame plangand si oameni bagati in saci de catre alti oameni cu vesta fosforescenta. Vad cum dupa ani de zile ma inchin si ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt intreg, iar la fiecare final de discutie pe care o am cu cineva zic 'Doamne fereste". Daca m-ar intreba cineva cum arata Apocalipsa, as zice ca arata exact ca aceasta noapte... Si plang... Si-mi doresc doar sa stiu ca toti am supravietuit si ca peste 3 luni ne vom intalni toti aceeasi 400 care am fost in noaptea asta acolo si vom ciocni din nou beri in Colectiv razand si aducandu-ne aminte despre o lansare de album.

Dar n-o sa se intample asta...

Nu am scris asta ca sa fac politica. Nu am scris asta ca sa-mi dai tu like pe facebook. Nu am scris asta ca sa fac cuiva reclama sau antireclama. Am scris asta pentru ca am trait-o si pentru ca voi ramane cu ea toata viata... Si nu e nimic poetic in asta... E un cosmar care se va tarai dupa noi, dupa fiecare individ care a fost in Colectiv vineri, 30. Tu, cel din afara, s-ar putea sa nu intelegi si sa blamezi in stanga si in dreapta. Vina e ca s-a aprins un artificiu de tort... Tu ai putea sa-ti accepti vina ca ai vrut sa aprinzi un artificiu sau un chibrit? Eu nu...

Vineri pe 30, am fost in Club Colectiv la lansarea albumului nr. 2 semnat Goodbye to gravity. De ce? Pentru ca am vrut sa vad cum arata actul artistic al unei formatii din Romania care ne reprezinta afara. Va asigur ca desi muzica a fost rock, in public nu a existat niciun om care a avut costum de Halloween pe el, care l-a invocat pe Lucifer sau alte mizerii pe care probabil le veti mai auzi in viitor legat de aceasta lansare...  A fost strict o lansare de album ca oricare alta in care o formatie a vrut sa faca spectacol.

NU A FOST NICIUN SPECTACOL PIROTEHNIC, nu a venit niciun fachir, nu a tras nimeni cu tunul, nimic de genul asta. Doar 4 artificii de tort, 2 puse in fata scenei, doua pe 2 stalpi de sustinere ai salii. Nimic prea spectaculos... La fel de bine putea ardea si o sufragerie la aniversarea copilului tau pentru ca in tort i-ai infipt 2 artificii care ard 10-15 secunde. Asta a fost tot spectacolul pirotehnic... Trupa s-a laudat cu show pirotehnic pentru a atrage publicul, declaratia este mult prea pompoasa pentru ceea ce s-a intamplat de fapt...

Pe la jumatatea programului aceste artificii s-au aprins, si odata cu ele, una dintre artificii a aprins izolatia audio a salii, care dupa cum stim, in marea majoritate a cazurilor e ori din burete, ori din cofraje de oua, in functie de buget. La Colectiv, izolatia cred ca a fost de burete(in niciun caz carton de oua), la fel ca in oricare alt club din Romania care e interesat de asa ceva. Nu a explodat nimic, nicio conducta...

Initial, nu s-a panicat nimeni, solistul Andrei Galut si-a pastrat calmul cerand pe un ton foarte calm un extinctor pentru a remedia problema din scurt. Nu a venit acel extinctor. Dumnezeu stie daca Colectivul avea extinctor si nu s-a implicat nimeni sa stinga o flacara, sau nu a existat asa ceva in sala vreodata. Ca oricare alt roman care iese din casa, nu ne-am pus niciunul din cei care eram acolo problema "Are Colectivu' extinctor ca sa nu mor in incendiu? N-are. Ok. Nu merg ca mor."  Cine face asta? Cine se astepta la asta? Probabil ca dupa acest incident: toata lumea, dar pana ieri absolut nimeni...

Lumea bate moneda ca acest club nu era in regula din punct de vedere legal, ca nu avea autorizatii. Sincer... Cred ca maxim 5% dintre toate localurile/firmele/teatrele/cafenelele/scolile/ sau orice alta companie din Romania (si poate nici macar alea) sunt invalide pentru a-si exercita activitatea. Stim bine ca mica intelegere este prietenul nostru cel mai bun de la Retragerea Aureliana incoace... Ce era sa facem, sa nu mai iesim din casa? Si chiar si asa... Cate blocuri din Romania au instalatie anti-incendiu functionala pe holuri? Si cred ca simtim cu totii asta... Totul pare ca merge la mica intelegere... Asta e Romania noastra, insa nu despre asta vreau sa vorbesc... Cum puteam muri cu totii in Colectiv, la fel puteam muri si acasa de la un simplu chibrit aprins aiurea...

De ce au murit admiratorii Goodbye to Gravity in seara asta? Probabil pentru ca au iesit din casa ca sa vada un concert live al unei formatii si sa nu-si petreaca seara de vineri uitandu-se la televizor la emisiunile spumoase care ni se servesc zilnic. Oamenii care azi au murit, au murit pentru ca sunt cei care au vrut sa vada altceva decat ceea ce le este pus pe tava zilnic... Nu au vrut sa fie leguma controlata a unui playstation, nu au vrut sa fie telespectatorii unor emisiuni pline de fete frumoase. Vineri, decedatii au murit pentru ca au vrut sa socializeze pe viu, fara facebook, fara skype si alte retele de interactiune, Scriu toate astea pentru ca anumite persoane jalnice, considera ca persoanele care mergeau in Colectiv erau niste boschetari care traiau de pe o zi pe alta... Nu oameni buni, nu este asa... Nu mai puneti etichete... Nu mai considerati voi ca stiti totul... Nu va mai laudati ca stiti voi mai bine cat de satanisti si boschetari sunt oamenii care asculta concerte live... Este oribil sa spui toate astea, mai ales dupa aceasta tragedie... 

Vineri in Colectiv o mica bucata de oameni a venit acolo ca sa mai consume arta, Da, ASTA ESTE ADEVARATUL NIVEL AL ARTEI IN ROMANIA. E plin de artisti care canta in toate halelele cu o singura usa de acces, e plin de artisti refuzati de radio si tv si care se mai pot intretine doar din concerte live, e plin de artistii care la concert mai aprind si 4 artificii, numai-numai de s-o mai indrepta si publicul spre actul artistic live, autentic. Credeti ca muzicienii care chiar au ceva de aratat nu ar vrea sa profeseze in teatre, sau in localuri amenajate cum trebuie? Credeti ca muzicienilor si ascultatorilor lor le place sa iasa la o bere  numai in subsoluri si in hale parasite? Asta este nivelul concertelor live in Romania. Acesta este nivelul culturii tarii noastre. Sub pamant si in ruine se desfasoara actele artistice. Si prosti suntem noi astia care inca mai vrem sa consumam asa ceva si nu ne multumim cu manele, fufe si caterinca...

De ce nu am avut instalatie anti-incendiu? Pentru ca majoritatea localurilor de la noi nu au asa ceva. De ce? Pentru ca lumea fumeaza si fumul de tigara declanseaza instalatia... De ce toti patronii par ca fenteaza controalele? Pentru ca abia iesi pe zero daca iti platesti toate impozitele si toate dividentele... SI stim bine ca cu totii suntem de vina... Cu totii acceptam localurile fara instalatie de incediu, ba chiar sunt ultimele noastre griji chestiile de genul... Acceptam asta zilnic cu totii, nu doar "boschetarii" care merg in cluburi, nu doar tinerii, nu doar batranii, nu doar adultii. Cu totii suntem ignoranti, cu totii trecem cu vederea... Inclusiv eu, inclusiv tu...

De ce au murit oamenii astia?

De la un artificiu de tort....

Azi noapte unii si-au pierdut viata, altii pielea de pe fata. Eu mi-am pierdut doar geaca. De ce? 

Pentru ca sunt un om bun...?

Pentru ca sunt un om rau...?

Dumnezeu sa va tina tari pe voi toti cei care ati trecut sau inca treceti prin tragedia asta! 

Condoleante familiilor celor decedati... Probabil ca Dumnezeu stie mai bine... 

De ce sa-ti traiesti viata la fel de 2 ori

Inainte sa moara, orice om ar trebui sa aiba dreptul la o dorinta. A mea ar fi sa traiesc din nou aceeasi viata pe care am trait-o deja. De ce? Pentru ca as fi mult mai atent la detalii. E cam ca atunci cand vezi un film/ un serial de mai multe ori. Il vezi in perspectiva, il intelegi mult mai bine, intelegi de ce se intampla ceea ce se intampla.

Prima data totul e nou. Prima data e graba aia proasta de "mama ce se intampla". Alergi sa termini liceul, BAC-ul, facultatea, sa vina ziua de salariu ca sa-ti mai cumperi cate un cacat nou cu care te minti ca-ti e folositor si ca te face fericit, alergi sa faci copii, case, etc, etc. A doua oara abia, ai reusi sa intelegi de ce ai facut asta. Prima data esti doar un consumator, in viteza.

Apuca-te acum sa te uiti din nou la Game of Thrones, sau alt serial preferat si vei intelege. E dubios ca in graba noastra, catalogam iarba si alcoolul drept niste vicii total destructive, fara sa ne gandim ca poate exista un minim de bun simt pentru care, chiar ar fi bine sa le multumim ca exista. Pana si cel mai plictisitor(a.k.a cel mai alergator) om devine cool in sinea lui cand consuma asa ceva, pentru ca nah, amorteste si nu mai alearga. Iar cand nu alergi, esti nitel mai atent cu prezentu'. Cel putin eu.

Daca am invatat ceva de cand mi-am chinuit miocardul sa bata prima oara si pana azi, e ca fericirea nu are legatura cu oamenii din jurul tau. Nu are legatura cu societatea.  E trist ca prima data cand traiesti, traiesti doar ca sa lasi ceva in urma, alergi cot la cot cu altii ca sa fii macar in rand cu ei, daca nu chiar in fata lor. Nu alergi pentru tine, nu alergi ca sa te simti tu bine cand stai de unul singur intre patru pereti. Nu atunci te cuprinde euforia, ci atunci cand esti recunoscut pentru ca te-ai zbatut ca prostu' intre 4 pereti de unul singur, ca sa iesi la suprafata in fata un public care a facut acelasi lucru. Fericirea nu are legatura nici macar cu tipa de care-ti place si te/nu te place si ea la randul ei.

E un marketing parsiv sa zici ca un tip e incomplet fara o tipa si vice versa. In afara de sex, cam orice altceva poate fi rezolvat in parametrii normali cu alti oameni de acelasi sex. Dar nah, ne-am cultivat concepte spirituale si ne-au ramas atarnate de gat. Macar de eram mai fericiti daca le aplicam, dar tot frustrati am ramas. Da stiu, eu sunt tipul ala single care iti zice ca e ok sa fii singur, dar tu esti cel care se plange constant altora ca nu mai suporta fazele enervante ale partenerului/partenerei.  Deci exista un echilibru karmic. Macar de am fi vreunul castigator, da' nu e nimeni.  Pentru ca prima data "o ardem pe speed ".


Poate a doua oara o sa fie mai frumos...

Ii spui ca tii la el pentru ca iti place cine e el insusi, sau doar pentru ca are potential?

Primul date. Primul buchet de flori. Prima cina. Prima vizita. Prima excursie. Au fost misto, nu? Te-au facut sa te simti speciala. Te-au facut sa simti ca esti tratata la standardele la care meriti sa fii tratata. S-a ridicat la nivelul la care te situai tu, la nivelul asteptarilor tale. Ai fost printesa din povesti, iar el a fost o combinatie intre Ed Sheeran, Chuck Bass si George Clooney. Sau Johnny Depp. Utopic... Niciodata nu vom nimeri sa fim romantici ca Ed Sheeran atunci cand vreti voi, intriganti ca Chuck Bass atunci cand vreti voi, sau burlaci nepasatori precum George Clooney/ Depp atunci cand vreti voi. Mereu vom fi noi insine, orbiti putin de mirajul ca doar una din voi este aleasa. Si vom incerca sa aratam asta cum putem noi mai bine, in nimicnicia noastra...

Zic ca e un miraj cum ca ati fi aleasa, pentru ca aleasa, oricare ar fi ea, rareori se intampla sa fie durabila pentru toata viata. Daca nu ar fi existat casnicia si starea civila, cu siguranta ca orice concubinaj nu ar fi durat cat o nunta de argint sau de aur. As zice ca cel mult 10 ani... Si voi tipele stiti asta... Voi stiti ca date-urile, buchetele de trandafiri, cinele si vizitele nu vor dura toata viata sau, si daca vor dura atat, nu vor avea aceeasi constanta (cu t de la tigara pe care ajungi s-o fumezi de draci) sau aceeasi intensitate. Si asa ajungeti sa apelati la manevra "play hard to get", adica macar cat e interesat, sa iasa unt din el. Si uite asa gasiti la un moment dat prilejul de a insinua ideea cum ca "Poate nu ma meriti". Asta apare cam la 2 luni dupa ce traiti in paradis, dupa ce ti s-au cam facut toate poftele.

Prima cearta. E aia in care el bate cu pumnul in masa pentru prima oara si insinueaza subtil ca a facut primii pasi, ca ti-a aratat de ce este in stare si iti cere ceva in schimb. Din momentul ala, chiar incepi sa-l cunosti pe omul de langa tine. Chiar incepi sa ii vezi adevarata fata. Nu mai este doar un catelus care alearga dupa atentia ta cu date-uri, flori, cine, vizite sau excursii, ci incearca sa-ti arate ca ritmul in care merge relatia il copleseste, ca are nevoie de ajutorul tau pentru a pastra functionarea angrenajului relatiei in aceiasi parametrii, sau ca, intr-adevar, incepi sa-l plictisesti. Incepe sa vada ca nu aveti atat de multe lucruri in comun si ca poate esti doar un trofeu ce trebuie aratat multimii si nimic mai mult. E momentul ala nasol cand tu trebuie sa fii cea care trebuie sa arate ca-i pasa.

Si asta cam dupa 2 luni. Cei care sunt mai siguri pe ei o fac si mai devreme, insa nu inainte de a obtine ceea ce au vrut in prima instanta, ceea ce au vrut cand te-au vazut prima data de la spate, nu din fata. Asa functionam... Rareori o sa vezi ca cineva se incurca cu tot ceea ce presupune persoana ta doar pentru a purta o conversatie mai lunga de 60 de minute la o cafea. P-aia bag-o La Arhive, s-ar putea sa fie one of a kind. Si atunci, tot ce-ti mai ramane pe plan emotional e sa vezi daca chiar ii spui ca tii la el pentru ca iti place cine e el insusi, sau doar pentru ca a avut sau are potential(ceea ce e pervers, darleen).

Daca o faci doar pentru ca ti-e frica sa iti iei viata in maini si sa fii independenta, sa poti sa ai si tu propriul bmw si propria locuinta, probabil ca meriti sa ti se risipeasca tot praful de stele dupa 2 luni. Meriti sa te ascunzi dupa lasitatea cum ca dupa 2 luni nu a mai fost acelasi, sau alte bullshit-uri de genul. O sa te minti in cel mai electoral mod posibil. Falsitate de colo pana colo, dar cu o sinceritate in ochi pe care nici tu nu credeai ca o poti mima atat de bine.

Pe de alta parte, pentru barbati e simplu. Din voi ne tragem si tot la voi vrem sa ne intoarcem. Restul actiunilor noastre e doar un self esteem pe care il facem pentru a ne demonstra ca avem potential. Voi insa, sunteti cele care amestecati pachetul de carti. Voi creati haosul. Numai voi puteti decide constient, sau inconstient daca pe masa de poker vom primi quinta sau pereche.

Si de obicei un pachet de carti nou cumparat e pus in ordine de la 2 la A, pe culori, cate 4 carti de acelasi numar. E foarte usor sa obtii cel putin pereche... Voi il amestecati si creati singularitati.
Si cam asa e si cu tipul care te tot cauta, iar tu doar il refuzi. Nu-i nimic, bucura-te de ego-ul tau gadilat, doar ca nu iti dau mai mult de 2 luni...

Ce jalnic, imi fac reclama singur,

Superstitiile sunt pentru oamenii lasi

Sunt lucruri pe lumea asta care se intampla pur si simplu. Ti se zbate un ochi, fie stang sau drept, o pisica neagra trece prin fata ta, sau poate cateodata castigi la carti.  Se intampla, dar sa te plangi ca ceva nu-ti iese din cauza asta este jalnic.

Nimeni nu a intrebat niciodata de ce intotdeauna "tocilarul" a luat BAC-ul / examenul, de ce Cristiano Ronaldo da aproape 60 de goluri pe sezon, sau de ce tipul tupeist ti-a furat femeia. Toti dam vina pe superstitii, sau in cel mai bun caz pe cei din jur. In ziua in care s-a intamplat treaba aia probabil ca da, ti s-a zbatut ochiul stang de la prea putin somn sau prea putin calciu in organism, probabil ca pisica neagra a vecinului a sarit gardul chiar langa tine si poate chiar ai castigat la septica... Ceea ce nu te-ai intrebat niciodata este daca ai avut atitudinea corecta fata de ceea ce avea sa ti se intample, daca ai plecat la drum pregatit sa infrunti orice obstacol, sau te-ai lasat in voia sortii doar-doar de oi trece cu bine puntea.

Suntem oameni. Nu putem fi stane de piatra care raman total impasibile lucrurilor care ni se intampla. Totodata suntem oribil de lasi. E mult mai usor sa dai vina pe orice altcineva sau orice altceva pentru esecurile tale, decat sa te uiti in propria-ti curte si sa-ti recunosti hibele. Si asta n-ar fi nimic, dar cultivi in tine ideea ca universul este impotriva ta, cand de fapt tu esti impotriva universului. El vrea sa te ajute, iar tu incerci sa-l gasesti tap ispasitor pentru incapabilitatea ta de a te ridica la nivelul asteptarilor. E normal sa nu fii capabil sa functionezi ca un caine al lui Pavlov 365 de zile pe an, e normal sa nu fii de zece in fiecare zi, dar nu e normal sa dai vina pe cei din jur. D-aia ajungem sa avem frustrari. Pentru ca azi, tu esti de 7, iar cel de langa tine este de 10, dar nu esti capabil sa intelegi ca maine, poimaine sau in alta zi lucrurile vor sta fix invers.

 Nu esti capabil sa intelegi ca esti om si cateodata o mai comiti. Iti cultivi in tine ideea ca esti perfect, iar orgoliul tau te minte zilnic ca ai dreptate, cand de fapt stii bine ca de-a lungul timpului, anumiti oameni care tin la tine, ti-au subliniat micile abateri absolut firesti de la ceea ce inseamna a fi perfect.

Si asta nu ar fi nimic, dar cel mai jalnic lucru pe care poti sa-l faci este sa dai vina pe o biata pisica neagra, sau pe un biet glob ocular. Un glob ocular care zilnic incearca sa-ti arate in oglinda cine esti cu adevarat, dar esti prea speriat de viata ca sa poti sa realizezi ca esti mai mult decat un sclav al superstitiilor inventate de niste oameni de doi lei care saracii... Se ocupa cu nimic.

Iar ca o concluzie mai usor de inteles...
Cristiano Ronaldo face zilnic 1000 de abdomene fara sa se vaite de febra si nu cred ca-l mai intereseaza ca in ziua unui meci pleaca cu stangul sau cu dreptul inainte sa iasa din casa. Stiu, suna inuman, dar psihic probabil ca e pregatit lejer de 10 000.

Eu azi am renuntat pe la 91, tu?

De ce sa nu-ti cobori standardele

Printre vreo 4 sticle de Heineken si ceva Tuborg am stat de curand de vorba cu un apropiat care mi-a zis ca ar trebui sa-mi cobor standardele pentru a avea parte de ceva mai multa actiune. Dupa o lunga conversatie de baieti nu foarte treji am ajuns la concluzia ca a face sex este exact ca si cum ai manca o ciocolata. [Da, efectiv in momentul ala nu putea niciunul din noi sa vina cu ceva mai bun.. :)))] E asa... O chestie care se intampla pur si simplu.

Si totusi sunt pretentios...
Nu stiu cum sunt altii, dar eu efectiv cand e vorba de asa ceva ma coving greu. Daca pentru multe tipe din ziua de azi, o cheie de bmw este o cheie care deschide centuri de castitate, pentru mine inteligenta unei tipe este echivalentul unei chei de Maybach, care crede-ma e poate de 10 ori mai scump decat un bmw... E foarte frustrant sa nu poti sa legi 2 cuvinte cu tipa de langa tine inainte sa parcati la tine acasa, pentru ca o sa ti se para ca tot ce face, face ca o proasta. Danseaza ca proasta, rade ca proasta si finalmente geme ca proasta. Efectiv... Eu nu pot sa trec peste chestiile astea. Si jos acolo nu cred ca sunt femeie[?], dar mintal probabil ca am ceva din sistemul de apreciere feminin.

Revenind. Nu-mi cobor standardele pentru ca m-as minti pe mine. Nu sunt eu cel mai frumos, nimeni nu e. Nu sunt nici pe departe cel mai inteligent individ, tocmai d-aia ii multumesc lui Dumnezeu ca stiu ca intr-o zi o sa mai gasesc tipe la fel de inteligente si pe aceeasi lungime de unda ca si mine. Nici mai proaste, nici mai inteligente. Acuma' sa nu crezi ca mi se pare ca toate sunt numai proaste... Insa fetele valabile au si ele la randul lor pretentii pe care poti sau nu poti / vrei sau nu vrei sa le indeplinesti. E un revers al medaliei, dar cu siguranta coborarea standardelor nu cred ca e o solutie.

Lumea, la fel ca si mine, acuza ca in club vin numai persoane frivole si iresponsabile. Si aici gresim grav. E adevarat ca o persoana familista nu vine in club constant, insa asta nu inseamna ca nu poti gasi persoane valabile in cluburile de noapte. Aici gresesim toti. chiar si eu recunosc ca pun etichete, insa standardele sunt standarde... Nu iti poti nega propriile principii si propriile instincte, doar pentru ca vrei neaparat sa mananci o ciocolata. Unii pot, asta nu e nimic de amendat, insa e de amendat cand din disperare te multumesti cu putin.

Poate sunt arogant, insa chiar nu mi se pare ok sa mananci orice tip de ciocolata. De fapt chiar mi se pare gresit sa nu tii cont de faptul ca una e cu alune, alta cu stafide si alta cu rom. Cineva s-a straduit sa creeze diversitate, iar tu treci cu vederea micile detalii care pot fi fatale la un moment dat. Parcati, innoptati, insa a doua zi nu mai aveti ce discuta. Si e ok, e shmecher sa faci asta de 5 10 20 de ori, dar la un moment dat probabil ca vei vrea sa nu te mai simti singur. [:bd]

Si atunci iti vei aduce aminte ca acum 2 dati ai devorat o Poiana cu arahide, fara sa fii prea atent la continut, ci doar la satisfacerea unei pofte de a manca ciocolata care ghici ce? Ciocolata in sine te mai si pacaleste ca esti indragostit, e demonstrat stiintific. Insa aroma de arahide... aia facea diferenta.

D-aia o sa ajungi sa mananci Rom Tricolor la 1.20 de lei cu gandul la ciocolata Poiana care e 4 lei. Si stii ce e si mai trist? Ca te vei minti mult timp ca mananci altceva, doar din frica aia de a nu ramane fara desert. Ori desertul... e mai mult un bonus, nu? :)

Ce a insemnat clipul "Cum vrei sa fiu"

Un an jumate de munca. Am inceput s-o lucrez in minte undeva prin aprilie 2013. Am inregistrat de 3 ori piesa, avand aceeasi structura, dar avand o calitate a sunetului deplorabila. Am vrut mai mult. De la muzica mereu voi vrea mai mult, progres continuu, indiferent cat de lent sau rapid. Pentru progres e loc intotdeauna.

Consider ca am tras semnalul de alarma ca as putea in viitor sa exist de unul singur la un nivel mai mult decat decent. Nimeni nu cred ca ma mai poate opri, in niciun caz vreo insulta a vreunui chitarist sau solist vocal cu o parere de sine mult prea buna. M-am saturat de voi, de toti cei care va dati importanti, dar nu faceti nimic sau faceti poate prea putin. Eu am facut, poate chiar mai mult decat imi poate pielea. Le multumesc lui Geo si Baza pentru ajutor. Unul cu linia de bass, altul cu montajul video. Recunosc, ca orice alt om, am fost total depasit de situatie si a trebuit sa cer ajutor si le multumesc ca din punct de vedere al seriozitatii nu am ce sa le reprosez. Au avut un randament ce m-a facut sa cred ca nici eu nu as fi putut fi mai tenace decat ei. 

Cam asta vreau si de la cei cu care as vrea sa transform proiectul Jack of all trades in formatie de sine statatoare. Dedicare. Exemple anterioare de astfel de trupe sunt o groaza, resurse sunt, mai trebuie doar dorinta acerba de a face ceva cu adevarat credibil, mai trebuie doar spiritul de sacrificiu. In ziua de azi nu mai poti activa intr-o formatie de rock fara a avea si un alt loc de munca. Muzica rock se face cu greu, cu multa dedicare, multe ore de somn ratate si multa repetitie dupa 8 ore de munca. Astea sunt vremurile. Eu incep sa ma conformez ideii. Am realizat ca nu mai pot trai fara muzica. Nu mai pot vinde tot ce-am cumparat cu greu in 4 ani de zile doar din scuza ca n-a mers. Nu ma mai pot arunca sa cant cover-uri doar pentru a ma face placut lumii. 

M-am saturat... V-am cantat Stefan Banica si Save Tonight, dar nu mai pot. Nu este sufletul meu in muzica asta. Muzical cam despre asta este si piesa. Nu mai vreau sa stiu cum vreti voi sa fiu. Nu ma mai intereseaza. As vrea ca cine-mi cauta si asculta muzica, sa o faca pentru ca are o mica idee despre ce fac si ce conceptii am, nu doar ca sa asculte "niste zgomot" pus pe shuffle. Poate ca la un concert voi vinde doar 3 bilete, dar biletele alea ma vor hrani sufleteste mai mult decat orice altceva, pentru ca acele 3 bilete au venit pentru muzica mea, nu pentru lautarie, nu pentru hainele cu care ma imbrac, nu pentru ca seman vreunui alt muzician, nu pentru ca sunt la moda.

Sper din toata inima ca mai sunt oameni care gandesc la fel ca mine si pe care ii voi cunoaste in viitor macar sa bem o bere daca nu mai mult. Sper din toata inima ca vor exista oameni care sa aiba incredere ca daca ma iau de mana si plecam cu o masina prin tara, ne vom lasa amprenta asupra oamenilor care ne vor asculta. M-am saturat de impresii si sfaturi, m-am saturat de artisti cu forme fara fond. Vreau doar raspunsuri de DA hai la sala sa cantam sau NU-uri simple si cat mai multa dedicare pentru rock-ul alternativ. 

Eu am luat microbul. Deja il am in ADN. Fie ca va fi trupa sau nu, Jack of all trades va incerca sa furnizeze constant stari de spirit pentru oamenii care inca mai au rabdare cu muzica.
Poate ca ti-am sunat si arogant. Nu-mi pasa. Tu nu trebuie sa-mi asculti muzica pentru ca sunt arogant sau modest, ci pentru ca produsul final pe care ti l-am pus pe tava starneste sau nu ceva in tine. Asta inseamna sa ai ascultatori si nu fani. Asta inseamna sa meriti si nu sa pacalesti muzica.


Sunt sigur ca mai au si altii microbul meu. Pe unii deja ii stiu din vedere si ii astept sa faca ce au facut deja cei care au lucrat pentru prima piesa:

Cu tot putinul lor pe care-l au,
Sa se dedice.

De ce am ales sa fac asta

Azi, a trecut fix un an. Si 2 zile. Un an si 2 zile de cand sunt antreprenor in acest proiect personal cu care stiu ca voi ajunge undeva la un moment dat, dar in pasi mici: Jack of all trades. Un an si 2 zile de cand mi-am luat angajamentul ca o sa cred zi de zi in mine, fara sa-mi pese de parerile obraznice ale unor copilasi, indiferent cat de varstnici ar fi ei. A trecut exact un an si 2 zile de cand ma uit in oglinda si vad aceeasi nerabdare de a da totul in aceasta directie, si acelasi regret ca nu pot face asta 24/24.

Pana acum un an si 2 zile, lucrurile stateau mult diferit... Ma anturam cu tot felul de oameni pentru a-mi gasi aprecierea. Aprecierea pe care nu o aveam eu fata de mine. Si bineinteles ca era un stil de viata canceros... Initial am crezut ca problema este la mine, ca nu stiu sa ma fac placut, ca sunt prea introvertit(si stiu ca sunt), dar in final mi-am dat seama ca e posibil ca mie sa-mi placa si sa apreciez muzica la adevarata ei valoare mai mult decat o fac altii... Am avut ocazia si rareori privilegiul de a intalni impostori si muzicieni. Am reusit intr-un final sa-i impart pe categorii. Am cunoscut personal circa 60-70 de oameni care au avut/au legatura cu muzica si dupa o analiza detaliata am inteles ca exista 3 mari categorii de lautari:

1) Lautarii care vor doar bani - nu conteaza cum, de unde, cand, de ce, datorita carui public.
2) Lautarii care vor sa se dea mari - acei baietasi care tin un instrument in mana pentru a da bine in poze sau pentru a agata p**de fraiere care se lasa magulite de niste talente ieftine de rockstar-uri la mana a doua...
3) Lautarii carora le place muzica si starea de spirit indusa de muzica, denumiti in acceptiunea mea muzicieni. Personal, dintr-un amalgam de vreo 70 de persoane cu care am avut ocazia sa beau o bere si sa discut despre muzica, sau alaturi de care chiar sa fac muzica, muzicienii ii pot numara pe degete. Si nu cred ca am nevoie si de degetele de la picioare, poate doar de 2-3 dintre ele...

Desi pentru majoritatea lumii, detaliile ce fac diferenta intre tipurile de lautari sunt nesemnificative, pentru mine au fost un fel de kilometru Zero. De un an si 2 zile, m-am decis sa filtrez foarte atent fiecare persoana care se lauda ca se ocupa cu muzica printr-o sita extrem de densa. Nu sunt nici pe departe vreun perfect al muzicii, nici macar nu sunt un om al muzicii momentan, dar stiu despre mine un singur lucru.          
                              

         
                                             Nu-mi plac oamenii care pacalesc muzica.

Imi place rutina muzicala, imi plac repetitiile cu usa salii incuiata, imi place sa stiu ca nu ies in club pentru ca stau sa compun,  imi plac noptile pierdute pentru ca track-ul chitarii stanga nu e trasa bine dupa 6 ore de rec si nu imi place ideea "Lasa ca mai bine nu se poate". Indiferent in ce context vine.
Fiecare piesa pe care aleg s-o cant sau pe care o compun, imi transmite o stare de spirit pe care am trait-o si la care ma intorc de fiecare data cand aleg sa ridic la fileu acea piesa. D-aia pentru mine nu va conta niciodata locul in care voi alege sa cant [camp cu flori, bar, club, scena open air(Doamne-ajuta)]. D-aia nici nu-mi va fi lene sa fac toate cele de mai sus...

Jack of all trades se traduce grosier "Mester in toate". Da. Am ales sa fac totul de unul singur. Am ales sa fac totul fara sa ma mai anturez cu ce gasesc doar de dragul de a nu fi singur, de dragul de a fi om de trupa. Nu stiu daca sunt inca "mester in toate" sau macar "stagiar in toate", insa am ambitia de a lasa in urma mea ceva de calitate. Nici macar Kurt Cobain  nu mi-ar putea opri elanul daca s-ar ridica din morti si mi-ar zice "Alex lasa-te, esti de 2 lei". Totusi cat de tare ar fi sa se ridice din morti...? :)

Am inceput sa rezonez foarte tare cu ideea ca atat timp cat voi incerca sa dau tot ce am mai bun de unul singur, la un moment dat vor aparea acei oameni care sa rezoneze cu mine si sa oferim DOAR UNUI ANUMIT PUBLIC, ceea ce avem de oferit. Da... doar unui anumit public. Pentru ca marea masa care asculta muzica e proasta. Nu poate filtra prin spectrul gandirii zgomotul pe care il asimileaza in ureche. Nu am nici cea mai mica dorinta sa mai multumesc pe toata lumea, asa cum faceam si greseam fix acum un an si 2 zile. In ziua de azi toata lumea are tastatura, deci are pareri. Nu poti controla combinatia de taste ALT + F4 de la fiecare tastatura, asa ca te multumesti cu cateva pareri de bine, de la cateva tastaturi care inca mai detin tastele virgulei sau a cratimei in stare functionala, iar acela speri sa poata fi publicul tau. :)

De un an si 2 zile am copilarit cu muzica Reggae. De acum as vrea sa ma maturizez intr-un mediu ceva mai ostil, al rock-ului alternativ. Sper sa nu uit si sa vorbim din nou pe 7 aprilie 2015, sau poate chiar pe 5 si sa tragem concluziile a 2 ani de Jack of all trades. Cine stie, poate nu o sa mai fie in acelasi anonimat ca si pana acum.
Asa am inceput, iar de terminat sper ca voi termina la costum, stand pe spate si cu bratele incrucisate la piept, tot in underground, la 2 metri sub pamant, intr-o alta garsoniera, una cu usa in tavan  :)))))