Mai putin despre orgoliu si mai mult despre muzica

Fiecare muzician care a trait si care va trai pe Pamant a cautat si va cauta sa ofere acel total. Va cauta sa livreze acel total care sa placa absolut tuturor, care sa faca pielea de gaina absolut fiecarui ascultator in parte, compunand si filtrand totul prin propria lui constiinta si impartasind-o publicului larg. Pentru ca muzicianul asta face. Incearca sa fie o oglinda a propriilor sentimente pe care incearca sa le reflecte catre ascultator.

Numai ca muzica e facuta de om, iar omul in imperfectiunea lui niciodata nu va atinge acest total. Dar va cauta. Va cauta mereu in interior. In aceasta cautare, de multe ori se vor naste idei exceptionale care vor ramane peste ani si care la un moment dat, puse cap la cap langa alte idei exceptionale, vor forma exact acel total pe care fiecare muzician il cauta, fara sa-si dea seama ca el, in conditia lui minuscula, e doar o bucata mult prea mica din acest angrenaj. Muzica inseamna Queen, Limp Bizkit, NWA, Goran Bregovic, BB King, Godsmack &  all the rest of the world, dar nu va insemna niciodata doar Queen, sau doar Limp Bizkit, sau doar, sau doar, sau doar... Sau doar Rock, sau doar Jazz, sau doar manele.

D-aia, in finalul ultimului act al omenirii, muzica va fi completa. Pentru ca adunata din bucati, mai mici sau mai mari, ea va reprezenta exact intreaga existenta umana. Pentru ca muzica asta face, probabil ca asta este rostul ei. Muzica variaza atat de mult si are atat de multe forme incat, in acelasi timp, poate alina pustiul de 15 ani debusolat care nu stie pe ce lume traieste si tot ea poate si distra la fel de bine betivul din sant plafonat in propria-si existenta.

Nu e vorba de monopolul unui stil anume.
Nu e vorba doar de marketing. Nu e vorba de genialitate vs impertinenta. E vorba de un total pe care nu poti sa-l negi. E vorba de acel manelism de 1% dintr-un rocker sau de acea placere vinovata a oricaruia. Placere vinovata.... Un mare bullshit.  Din momentul in care incepi sa asculti muzica si s-o intelegi, ar trebui sa-ti dai seama ca nu o vei putea intelege niciodata in totalitate. Si poti alege ignoranta orgoliului prin care sa consideri ca doar ceea ce cunosti este bun, sau poti incerca sa privesti din perspectiva chiar daca este extrem, extrem de greu de acceptat ca pana la acel moment, da, ai fost un snob. Dar chiar si asa, asta este frumusetea muzicii.

Pentru ca fara aceste elemente contradictorii muzica ar fi doar un obiect.
Si cateodata devine un obiect. Devine un obiect atunci cand o masori in like-uri, sau o confunzi cu o scena care te ridica la un metru deasupra oamenilor din fata ta pe care incepi sa-i tratezi cu un aer superior. Cam atunci e momentul cand nu meriti muzica deloc. Pentru ca in acel moment nu mai esti o oglinda ce reflecta sentimente catre public, ci o gaura neagra care doar secatuieste energiile din jur ca sa-si alimenteze un ego extrem de nesimnificativ comparativ cu ceea ce inseamna muzica.

D-aia, karmic, impostorii sunt si vor fi  mereu scosi din cursa.
D-aia dreptatea va veni la final si toata lumea va fi impacata.