Prin intermediul acestei postari, doresc sa rog toti oamenii care activeaza momentan in presa sa inceteze a mai incerca sa ma contacteze in vederea unei noi aparitii tv / radio. Consider ca am spus tot ce aveam de spus, atat prin postarea de pe blog cat si prin aparitiile tv.
Doresc sa raman un simplu martor al acestui incident si nu o vedeta de moment rasarita conjunctural in urma unei catastrofe de proportii. Va rog pe toti cei care cititi acest mesaj sa intelegeti ca, la fel ca si dumneavoastra, si eu calatoresc zilnic cu metroul si nu doresc ca orice strain sa ma poata recunoaste cu atat de mare usurinta, reamintindu-mi ulterior imagini pe care cu totii am vrea sa le uitam cat mai curand posibil...
Va multumesc pentru intelegere si pentru faptul ca imi respectati intimitatea personala.
Toate gandurile bune sa se indrepte catre toti cei care sufera in acest moment in urma tragediei si sincere condoleante familiilor persoanelor decedate!
-Alex Teodorescu